Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Medeea Mustăţea, starul de la biblioteca pentru copii

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Are doar opt ani şi o mare pasiune: să citească. A lecturat până acum sute de tomuri şi are un bagaj de cunoştinţe impresionant pentru vârsta ei. Are deja scriitorii ei favoriţi.

Medeea este foarte nehotărâtă când se confruntă cu întrebarea „Ce ai vrea să te faci când vei fi mare?". Pasionată de mai multe domenii, deja se gândeşte că îi va fi greu să se hotărască. Vrea să fie doctoriţă, să ajute oamenii, îi place şi lumea modei, dar şi dansul. Îi place însă foarte mult să citească. De la poveştile incluse în programa şcolară până la cărţi de specialitate.

Urmându-şi plăcerea pentru medicină, a început deja să citească, pur şi simplu din plăcere şi curiozitate, cărţi despre efectul în medicină al plantelor.

„Am aflat că uleiul de măsline poate fi folosit la dureri de stomac, ulcere. Muşeţelul este bun tot pentru stomac, dar şi alte dureri. Este bine să bem ceaiuri", ne împărtăşeşte micuţa câteva din cunoştinţele ei în materie de medicină naturistă.

Medeea rămâne însă fidelă autorilor de poveşti cum ar fi Petre Ispirescu şi Ion Creangă. „"Dumbrava minunată" mi-a plăcut foarte mult şi cred că o voi citi în fiecare an. Îmi place şi proza. De exemplu este foarte frumoasă cartea „Piatra piţigoiului" de Tudor Arghezi. Nu aş vrea să încetez să citesc niciodată!", ne spune mândră şi ambiţioasă Medeea.

200 de cărţi

Medeea a citit până acum peste 200 de cărţi. A învăţat să citească cursiv încă de la vârsta de şase ani. Chiar şi aşa, nu îi displac filmele pentru copii.

„Mă uit la Hannah Montana, Magicienii din Waverly Place, Soni şi steluţa ei norocoasă, Zack şi Cody, dar şi Finas şi Forb. Nu prea mai apuc să mă joc cu păpuşile dar vreau să citesc în fiecare zi. Cred că asta este cel mai important să mă decid ce voi face când voi fi mare", ne spune micuţa intelectuală.

Medeeei îi place îndeosebi lumea spectacolului. De aceea practic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 29 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 19 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 25 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°