Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Gitenstein: România îşi revine. Încrederea românilor în DNA, premisa democraţiei adevărate

Publicat in Mediafax, vineri 27 septembrie 2013 ·

Fostul ambasador american Mark Gitenstein revine de câte ori poate la Bucureşti şi recunoaşte că îi este dor de români şi de zona rurală a României, apreciind totodată că, după criza din 2012, imaginea ţării se îmbunătăţeşte şi că încrederea românilor în DNA e o premisă pentru democraţia adevărată.

Prezent la Bucureşti pentru a participa la Bucharest Forum, Mark Gitenstein a povestit pentru MEDIAFAX că a păstrat legături puternice cu România, unde revine de câte ori e posibil.

De la încheierea mandatului de ambasador, în decembrie 2012, Gitenstein a mai fost în România în aprilie şi în iunie. Şi se va întoarce în noiembrie. Chiar dacă de fiecare dată a revenit cu treburi, susţine că îi lipsesc unele lucruri din România.

"Îmi lipsesc românii şi zona rurală. Din păcate nu am mai avut ocazia să vizitez zonele rurale. Îmi pare rău că atunci când vin aici nu am suficient timp să vizitez ţara, România fiind una dintre cele mai frumoase ţări în care am fost. Dar mă întorc în noiembrie", a spus Mark Gitenstein.

Chiar dacă nu mai reprezintă statul american şi nu le mai dă "lecţii" politicienilor români, continuă să fie interesat de soarta României.

Fostul ambasador consideră că România se află încă într-un proces de revenire după criza politică de anul trecut, declanşată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, dar stă mult mai bine decât la plecarea sa.

"Mediul politic s-a mai calmat, faceţi progrese reale. Criza politică de anul trecut a avut consecinţe, dar cred că România îşi revine. Percepţia asupra românilor în străinătate se îmbunătăţeşte, dar sunt încă probleme care trebuie rezolvate", spune Gitenstein.

În opinia sa, sunt vizibile progrese şi în ceea ce priveşte statul de drept, respectarea condiţiilor FMI şi a cerinţelor Uniunii Europene cuprinse în raportul MCV.

La fel ca în vremea mandatului de la Bucureşti,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°