Patru doljeni sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat, după ce marţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce tăiau o conductă a Companiei de Apă „Oltenia“ Craiova, care traversează râul Amaradia.
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflată marţi în misiune, a observat că în zona localităţii Troaca, în imediata apropiere a municipiului Craiova, patru bărbaţi tăiau mai multe bucăţi dintr-o conductă de fier cu diametrul de un metru.
Jandarmii s-a dus la faţa locului pentru a vedea ce se întâmplă, însă în acel moment cei patru bărbaţi au rupt-o la fugă. Nu au ajuns prea departe, pentru că au fost urmăriţi şi prinşi de oamenii legii.
În urma primelor verificări s-a constatat că Alin Oprănescu, de 29 de ani, din comuna doljeană Breasta, Claudiu Dăbulici, de 32 de ani, Marian Popescu, de 24 de ani, şi Laurenţiu Frunză, de 32 de ani, toţi trei din Craiova, au tăiat două bucăţi din conducta de apă ce traversează râul Amaradia şi care aparţine Companiei de Apă „Oltenia“, conductă dezafectată şi aflată în stare de conservare. Pentru tăierea celor două bucăţi de conductă în lungime de 54 de centimetri fiecare, bărbaţii au folosit un aparat de sudură autogen improvizat.
Cei patru au mărturisit în faţa jandarmilor că voiau să ducă bucăţile de conductă la un centru de colectare a fierului vechi pentru a face rost de bani. Pe numele acestora au fost întocmite actele premergătoare de constatarea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat. Patru doljeni sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat, după ce marţi au fost prinşi de jandarmi în timp ce tăiau o conductă a Companiei de Apă „Oltenia“ Craiova, care traversează râul Amaradia.
O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflată marţi în misiune, a observat că în zona localităţii Tro