2007 a confirmat ca imensul deficit extern constituie cea mai mare si mai grava problema a economiei din Romania. In ciuda tratarii sale cu usurinta de catre factorii guvernamentali si monetari ai tarii, chiar cu o anumita desconsiderare, acesta s-a instalat atat de puternic in intreaga fibra a economiei incat de acum toate nefericirile care pot veni vor izvori din deficitul extern. In 2007 au intervenit cateva elemente noi in legatura cu deficitul extern. Acesta a cunoscut o rata anuala de crestere (peste 70%), nicicand cunoscuta anterior, cu toate ca baza din 2006 de la care a pornit era si asa fabuloasa. S-a atins un record dramatic: 14% echivalent PIB, cota reprezentand aproape o triplare fata de 2003, care vorbeste de la sine despre caracterul sau destabilizant. si mai important este ca deficitul extern a inceput in 2007 sa-si puna pe masa nota de plata. Leul a luat traiectoria devalorizarii, dupa ce se falise cu o apreciere aproape sistematica, iar inflatia, care fusese coborata tocmai pe seama aprecierii leului, a luat-o in sus. Poate si mai important pentru perspectiva, finantarea preponderenta a deficitului extern a trecut in seama indatorarii externe, in masura in care investitiile directe straine, in pofida faptului ca nu au scazut, n-au mai putut acoperi decat vreo 40% din deficitul ce si-a continuat expansiunea, fata de 90% in 2006.

Desi nu place, 2007 a confirmat si ca deficitul extern este o amenintare nu numai pentru cursul leului si, implicit, pentru stapanirea inflatiei, dar si pentru mult cantata crestere economica. Desi acest adevar nu prea este spus, cresterea economica din ultimii ani s-a bazat disproportionat de mult pe consum in crestere din import, ceea ce o face nu numai nesanatoasa si nesustenabila, dar si dependenta de o capacitate de plata pentru importuri, care se va subtia in mod obiectiv pe an ce trece.

In aceste c