Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Mocanu a fost de două ori fata de aur a înotului românesc

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

Chiar dacă şi-a încheiat cariera la 18 ani se poate mândri cu titluri pe care puţini le au în palmares. Este dublă campioană olimpică la înot.

Deşi în ultimii ani a stat departe de condeiele jurnaliştilor, Diana Mocanu a fost şi a rămas personajul unei poveşti de succes. Brăileanca dublă campioană olimpică este, acum, antrenoare la Liceul cu Program Sportiv, liceu pe care l-a frecventat şi ea şi unde, sub „bagheta" Laurei Sachelarie a dat performanţă.

Diana are o grupă formată din zece copii şi este foarte mândră că aceştia îşi manifestă interesul pentru sportul în care ea a atins maximum. Recunoaşte, însă, că dacă ar fi s-o ia de la capăt nu ar mai alege înotul. Mai mult: „Copiii din ziua de astăzi, remarc, nu sunt atât de riguroşi cum eram noi".

„Copilul meu face înot"

Zâmbind, fata, al cărei nume a fost pe buzele tuturor iubitorilor sportului în 2000, ne spune că deşi ea n-ar mai putea face performanţă, având mici probleme de sănătate, are ţeluri clare în viaţă: „Indiferent ce se va întâmpla, copilul meu, ştiu sigur, va face înot".

Diana are 26 de ani şi a ales antrenoratul, sperând că va da rezultate în acest domeniu. Locuieşte, acum, în Brăila, la ANL-uri, într-un apartament oferit de Primărie, după obţinerea titlului de la Sidney. Este cetăţean de onoare al oraşului. Diana Mocanu s-a retras din lumea sportivă, dar continuă să antreneze copii în amintirea vremurilor trecute. Ea povesteşte că, la 18 ani, era obosită fizic şi psihic. Reamintim că s-a apucat la 12 ani de înot, iar performanţa chiar a îmbolnăvit-o. Nu-i pare rău, totuşi, că a urmat înotul.

De menţionat că Diana Mocanu a atins culmea carierei la vârsta de16 ani, în anul 2000, când a câştigat două medalii de aur la Olimpiada de la Sidney, în probele de 100 si 200 de metri spate.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Eşti mândră de recorduri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum o ora
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 37 minute
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 37 minute
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 3 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 3 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 2 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°