Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 deţinuţi CIA din România, între principalii suspecţi de terorism transferaţi la Guantanamo

Publicat in CityNews Alba, marți 5 februarie 2013 ·

Cinci dintre cei şase bărbaţi care ar fi fost deţinuţi în România se numără printre cei 14 principali suspecţi de terorism transferaţi de administraţia SUA în 2006 din închisori secrete ale CIA la Guantanamo Bay, potrivit raportului "Globalizing Torture" publicat de Open Society Justice Initiative.

Yemenitul WALEED MOHAMMED BIN ATTASH (Tawfiq bin Attash) a fost capturat la Karachi, în Pakistan, la 29 aprilie 2003, după care a fost deţinut în închisori secrete ale CIA, inclusiv în Polonia, în martie 2003. El ar fi fost deţinut într-o închisoare CIA din Bucureşti începând cu 1 octombrie 2004. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că acesta se află printre cei 14 deţinuţi de foarte mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay, unde se află şi în prezent. În mai 2011, procurorii militari au formulat acuzaţii împotriva lui pentru rolul său în atentatele din 11 septembrie 2001, scrie Mediafax.

JANAT GUL (cunoscut şi ca Hammidullah), fost preşedinte al companiei afgane Ariana Airline, capturat în ianuarie 2003 în Lashkargar, Afganistan. El a fost deţinut într-o închisoare secretă a CIA din Bucureşti în 2004. Janat Gul a fost deţinut o vreme la Guantanamo Bay şi transferat în Afganistan la 18 aprilie 2005.

Indonezianul RIDUAN ISAMUDDIN (cunoscut şi ca Hambali), presupus membru al Al-Qaida şi bănuit de organizarea atentatului din 2002 asupra unei discoteci din Bali, a fost capturat la 14 august 2003 în Thailanda în cadrul unei operaţiuni comune americano-thailandeze. El a fost deţinut într-o închisoare din Rabat în 2004, precum şi în România. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că Isamuddin se numără printre cei 14 deţinuţi de foarte mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. Transferul a avut loc la 4 septembrie 2006, iar acesta se află în continuare la G

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 55 minute
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 11 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°