Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii majorate şi CAS redus? Voinescu: Greu de crezut că putem face ambele

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 · ·

PDL susţine creşterea salariilor bugetarilor în condiţiile în care va fi sigurată sustenabilitatea acestei măsuri, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu, arătând că Guvernul ar trebui să majoreze salariile cu 16% pentru a recupera întreaga scădere din 2010, potrivit Mediafax.

Sever Voinescu a precizat că preşedintele Traian Băsescu a vorbit în Parlament despre recuperarea tăierii salariilor, iar primul ministru despre posibilitatea scăderii CAS şi că va fi făcută o evaluare la sfârşitul primului trimestru al anului 2012, când se va vedea că e posibilă majorarea salariilor şi scăderea CAS.

Întrebat dacă vor fi majorate salariile şi micşorat CAS, Voinescu a răspuns: "Ideal e să le facem pe amândouă. Dar din calcule este greu de crezut că le putem face pe amândouă. Decizia e grea, este o decizie politică, dar şi economică".

El a mai spus că PDL a subliniat încă de la construcţia actualului buget că are în vedere creşterea salariilor bugetarilor pentru a acoperi întreaga scădere cu 25% pe care a fost nevoit să o facă şi că această măsură va fi luată în condiţiile în care bugetul şi contextul economic vor permite.

"Ne preocupă în acest moment sustenabilitatea măsurii, nu vrem să fim în situaţia de inconştienţă a Guvernului Tăriceanu, care a mărit succesiv salariile şi pensiile fără să-şi pună problema dacă ele pot fi plătite. Noi vrem ca românii să ştie că în momentul în care am mărit salariile ele vor putea fi plătite de orice guvern", a spus Sever Voinescu.

El a adăugat că se poate discuta în prezent în termeni realişti despre revenirea salariilor, pentru că economia a crescut în 2011 mai mult decât aşteptările şi prin restructurare sunt cu 200.000 mai puţini bugetari.

Voinescu a mai spus că majorarea salariilor nu se va face în orice caz în detrimentul investiţiilor.

Întrebat dacă se discută şi de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 7 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 31 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 12 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°