Divizionara C, FC Ghimbav, a susţinut un amical în compania campioanei Algeriei, USMA Alger, aflată în pregătiri în ţara noastră.
Campioana Algeriei, cu şase jucători componenţi ai naţionalei şi participantă în Cupa Campionilor Africii, s-a impus cu 4-0. „Africanii au avut şase situaţii de gol şi au înscris de patru ori, pe când noi am avut acelaşi număr de ocazii, prin Roşu, Niculae şi Puşcaşu, dar nu am înscris niciunul. Echipa este în creştere, sunt mulţumit de felul cum au evoluat în faţa unui adversar puternic”, ne-a declarat Dorel Purdea.
Ghimbăşenii au folosit următoarea echipă: Mihok – Lup, Berceanu, Nico- dim, Gall – Spătaru, Constantin, Văi-dean, Puşcaşu – Roşu, L.Nicolae. Au mai evoluat: Benga, Bâlu, Roman, Bobiţ, Androne.
Nu au putut fi în teren Şerban şi Mită, accidentaţi, iar la acest meci s-au mai accidentat Androne şi Liviu Nicolae. Următorul amical se dispută astăzi, la Buşteni, la ora 10.00, cu CS Buftea. Miercuri, 1 august, la ora 17.30, vor susţine meciul din faza a II-a a Cupei României, posibil cu Înfrăţirea Hărman, iar vineri, 3 august, o dată cu încheierea cantonamentului din Poiană, echipa se va deplasa la Tărlungeni, pentru un amical cu Unirea. Divizionara C, FC Ghimbav, a susţinut un amical în compania campioanei Algeriei, USMA Alger, aflată în pregătiri în ţara noastră.
Campioana Algeriei, cu şase jucători componenţi ai naţionalei şi participantă în Cupa Campionilor Africii, s-a impus cu 4-0. „Africanii au avut şase situaţii de gol şi au înscris de patru ori, pe când noi am avut acelaşi număr de ocazii, prin Roşu, Niculae şi Puşcaşu, dar nu am înscris niciunul. Echipa este în creştere, sunt mulţumit de felul cum au evoluat în faţa unui adversar puternic”, ne-a declarat Dorel Purdea.
Ghimbăşenii au folosit următoarea echipă: Mihok – Lup, Berceanu, Nico- dim, Gall – Spătaru, Constantin, Văi-dean, Puşcaşu – Roşu,