Stimate domnule Lucian Raicu,
De data asta vă scriu după masă! E clipa trei. A şi trecut! Am în faţa mea, pentru ora de-acum, o ceşcuţă de teracotă verde cu cafea şi o farfurioară, tot de teracotă verde, cu o duzină de măsline scoase anume ca să combin amarul dulce al cafelei cu săratul dulce al măslinei. O bandă degradată, cu tangouri de pe vremea cănd o cunoscusem pe Tamara Nikolaevna, elevă!, făşăie lent ăn englezeşte. Cerul ănchis, inima caldă de amintirea prozei lui Titel, speranţa căt portocala, văntul peste acoperişurile verzi, găndul că, iată, de mult nu mi-a mai dat un telefon Dinescu, ăncă o gură de cafea, o măslinuţă controlată la sămbure cu vărful limbii, fraza, fraza care se ăncheie.
*
Azi la prănz, venind acasă cu fetiţa de la grădiniţă, ea, deodată, a făcut o descoperire senzaţională! ,Tata, bomboanele n-au ciot!" Formidabil, mi-am zis, aşa e, bomboanele n-au ciot ca merele, perele, gutuiele! Cum de nu am ştiut pănă acum? Totuşi nu am vrut să mă dau de gol şi am ăntrebat-o sever: ,Asta vă ănvaţă pe voi acolo, la grădiniţă?"
*
De ce, citind capitolul ,Gheran" din Clipa lui Titel, mi-a venit, la sfărşit, să plăng? ,Bătea un vănt cald, aducănd dinspre ăntinderile de la marginea oraşului, mirosul ierbii şi al pămăntului reavăn. Din turnul bisericii, Gheran ăi făcu semn cu măna domnişoarei Ana... De acolo, de sus, de unde se afla el, se vedea asfaltul ud - ăn timpul nopţii plouase - albăstrui, lucind ciudat ăn lumina tulbure dinaintea răsăritului. Fericit şi plin de ăncredere, Gheran ăncepu să meargă pe sărmă...(s.n.) De ce? Acum, recitind, mă găndesc că ar fi trebuit să se oprească aici. Prăbuşirea, se subănţelege, e aşteptată, nu mai era necesară descrierea ei. Cred că efectul ar fi fost mai adănc, mai tulburător. Dar poate mă înşel.
*
Desideriu, mi se pare că diabetic, ci