Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările de camioane de transport internaţional îşi revin după prăbuşirea cu 90% anul trecut

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

VânzÂrile de camioane de peste 18 tone, cele utilizate cu precădere la transportul de marfă pe distanţe lungi, au înregistrat o creştere de aproape 25% în primele şase luni ale acestui an, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Impor­tatorilor de Automobile (APIA).

"Creşterea nu arată decât că companiile mari de transport îşi consolidează cota de piaţă pe plan local pe segmentul de distribuţie şi logistică după ce firmele mici şi-au închis businessul", a spus Marilena Matei, analist al pieţei de transporturi.

Peste 4.500 de companii de transport din piaţa locală au închis activitatea în ultimul an şi jumătate pe fondul crizei economice, iar parcul de autovehicule rutiere înscris în circulaţie s-a redus cu 40.000 de unităţi, la aproape 105.000 de unităţi în trimestrul doi al acestui an, potrivit statisticilor Autorităţii Rutiere Române (ARR), citate de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri (UNTR).

"Există firme care achiziţionează camioane noi, care respectă normele Euro 5 pentru a le utiliza în spaţiul intracomunitar. Companiile de transport le utilizează pentru transport numai în Uniunea Europeană, cu atingerea periodică a teritoriului României pentru a nu fi acuzaţi că fac cabotaj (operaţiune de transport rutier între două puncte de încărcare-descărcare aflate pe teritoriul unei ţări, de către un operator străin - n.red.). Pentru transportul intracomunitar sunt necesare camioane Euro 5 pentru care taxa de autostradă din Germania este mai mică", a spus Matei.

Dintre transportatorii care au operat achiziţii anul acesta se numără Aquila, care a achiziţionat un prim lot de 28 de camioane Volvo dintr-un total de 70 de unităţi, şi Edy International Spedition, cel mai mare operator de transport de pe piaţa locală. Edy a achiziţionat de la Cefin România 70 de camioane Iveco, dintre care 35 noi şi 35 second-hand, iar de la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum 47 minute
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 11 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum 2 ore
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum o ora
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°