Nici nu a trecut mult timp de la anunţul divorţului lui Vladimir Putin, că a şi apărut un profil atribuit preşedintelui rus pe un site de matrimoniale. Prezentate într-o manieră comică, detaliile profilul de utilizator al lui Putin, intitulat „Russian Teddy Bear”, urmăresc trăsături mai mult sau mai puţin reale ale politicianului rus. Încă de la început, curioşii pot observa că cel care se intitulează „Russian Teddy Bear” şi îl personifică pe Vladimir Putin pe match.com este interesat să cunoască femei cu vârste curinse între 25 şi 45 de ani. Pe contul atribuit lui Putin, scrie că titularul ar avea un corp „magnific”. „Am revenit pe piaţă”, anunţă totodată creatorul profilului atribuit lui Putin, făcând astfel referire la divorţul său de Liudmila, femeia care i-a fost alături 30 de ani preşedintelui rus. „Nu sunt doar în căutarea petrecerilor bunga bunga, aşa cum fac alţii”, mai scrie creatorul profilului, făcând astfel referire la petrecerile controversate la care participa fostul premier italian Silvio Berlusconi, recunoscut pentru apetitul sexual plin de imaginaţie.
La capitolul „Lucruri care îmi plac”, cel care se dă drept Putin nu uită să includă formaţia Pussy Riot, trupă care a protestat în numeroase rânduri împotriva lui, acuzându-l de abuz de putere şi injustiţie. Reprezentaţia fetelor de la Pussy Riot din faţa altarului Catedralei Iisus Mântuitorul de la Moscova le-a adus sentinţe de condamnare la închisoare pentru huliganism. Înainte de a primi mesaje de la admiratoare interesate, „Russian Teddy Bear” dezvăluie o ultimă cerinţă importantă: „Fără grăsuţe”
Profilul „Russian Teddy Bear”, ironic la adresa lui Vladimir Putin, de pe match.com Cuplul prezidenţial al Rusiei a anunţat, joi seară, că divorţează după 30 de ani de căsnicie. Soţia preşedintelui Vladimir Putin, Liudmila, a declarat ulterior, într-un interviu acordat postului public Rossia-24