Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREMIERĂ: GUVERNUL BOC II A FOST DEMIS!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 13 octombrie 2009 · ·

Deputaţii şi senatorii au aprobat astăzi moţiunea de cenzură "11 împotriva României", astfel încât Guvernul Boc II a fost demis. Este pentru prima oară, în istoria post-decembristă, când un guvern este demis de către Parlament, prin adoptarea unei moţiuni. Sursa: AgerpresSursa: AgerpresSursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Răzvan Vălcăneanţu

1 /.

Scorul anunţat iniţial a fost de 258 de voturi pentru moţiune. Pentru a dărmâna guvernul, opoziţia avea nevoie de 236 de voturi din totalul de 471 de parlamentri. PSD, PNL şi UDMR însumau 279 de voturi. Preşedintele trebuie să desemneze un nou premier, după consultarea partidelor parlamentare. Constituţia nu îi impune lui Traian Băsescu un termen limită până la care trebuie să vină cu o propunere.Oficial, rezultatul votului a fost de 254 de voturi pentru moţiune, 176 împotrivă şi 4 voturi anulate.

Discursurile liderilor politici au fost marcate de acuzaţii dure. Premierul Emil Boc a susţinut că "fraţii de cruce" PSD şi PNL nu au învăţat nimic din lecţia suspendării lui Traian Băsescu şi că se opun eliminării pensiilor de lux. Preşedintele social-democrat Mircea Geoană i-a comparat pe cei de la PD-L cu comuniştii, în vreme ce liderul PNL Crin Antonescu a spus că Guvernul Boc a bătut recordurile în materie de demagogie, populism şi corupţie, încercând să cumpere voturile parlamentarilor opoziţiei.

Senatorii şi deputaţii dezbat şi votează moţiunea de cenzură "11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR şi susţinută de PSD, în şedinţă de plen comună. Şedinţa programată pentru ora 10.00 a început cu o întârziere cu 20 de minute. Dezbaterea a durat peste trei ore.

BĂSESCU INTRĂ ÎN SCENĂ, PENTRU DESEMNAREA PREMIERULUI

FILMUL EVENIMENTELOR

17:00 Au început negocierile la Cotroceni cu partidele parlamentare.

16:30 Preşedintele a promis să respecte s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°