Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vladimir Voronin se intalneste vineri cu Dmitri Medvedev, la resedinta de vara de la Soci a presedintelui rus

Publicat in HotNews, joi 20 august 2009 ·

Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, se intalneste vineri cu liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev. Anuntul apare pe site-ul oficial al presedintiei moldovene, care precizeaza ca intrevederea va avea loc in orasul Soci, la resedinta de vara a presedintelui rus. Este a treia intalnire din acest an a presedintelui moldovean cu omologul sau rus, subliniaza Unimedia.

O vizita care survine chiar inaintea convocarii noului parlament si, cel mai important, inaintea alegerii noului presedinte. La fel ca si celelalte intrevederi cu presedintele rus, si de aceasta data Voronin pleaca in Rusia intr-un moment dificil pentru Partidul Comunistilor pe care il conduce. Pe 28 august se va convoca Parlamentul nou-ales in urma scrutinului de la 29 iulie. La prima sedinta a Parlamentului vor fi alese structurile de conducere ale Legislativului, dupa care deputatii vor vota noul presedinte al Republicii Moldova. Iar problemele aici incep pentru Vladimir Voronin.

Pentru alegerea unui nou sef al statului, este nevoie de votul a 61 din cei 101 deputati. Patru partide de opozitie pro-occidentale (Partidul Liberal, Partidul Liberal Democratic, Partidul Democrat si Alianta Moldova Noastra) au format coalitia "Alianta pentru Integrarea Europeana”, care le ofera suficiente mandate in Parlament pentru a forma noul guvern de la Chisinau. Mai exact, opozitia liberala detine in prezent 53 de mandate, care ii permit sa aleaga singura conducerea Parlamentului si sa formeze Guvernul, insa nu si sa impuna noul presedinte.

Negocierile politice se desfasoara in ritm alert la Chisinau, iar presa de peste Prut scrie ca Partidul Comunistilor nu ar exclude nici varianta sustinerii propunerii avansate de coalitia „Alianta pentru Integrare Europeana” pentru functia de sef al statului, urmand ca situatia sa se clarifice dupa ce vor fi stabilite „conditiile de neg

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru al apărării. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe

News.ro acum 20 minute
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 21 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 24 minute
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Zelenski vorbeşte despre ”lupte crâncene” în Harkov, la graniţa rusă

G4Media acum 30 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afimat duminică seară că „lupte crâncene” sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, de unde mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe car

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 34 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum 2 ore
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 2 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°