Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suspendarea lui Băsescu sau suspendarea judecăţii?

Publicat in Observator Cultural, vineri 13 iulie 2012 ·

În urmă cu o săptămînă, nu aveam nici o îndoială că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu este doar o formalitate. Rezultatul referendumului de suspendare mi se părea absolut previzibil: preşedintele va fi trimis acasă! Urmare firească a anilor de privaţiuni, frustrări şi umilinţe suferite, demiterea preşedintelui de către însuşi poporul care l-a ales reprezenta, în viziunea mea, un semn de sănătate a organismului social din care fac parte. Între timp, însă, am avut marea surpriză să constat că unii români nu sînt chiar atît de previzibili. Mai ales unii intelectuali, foarte sperioşi de restauraţii, de soviete, de comunişti, de bunicuţe, de mineri şi de alţi „bampiri“ politici s-au redirecţionat rapid şi au preluat marotele propagandei pedeliste: USL vrea puterea pentru că (sic!) plagiatul lui Ponta, graţierea lui Năstase, acapararea justiţiei (ca să nu intre în puşcărie Voiculescu etc.). Surpriza mea a crescut şi mai mult cînd am constatat că printre noii susţinători ai lui Băsescu se numărau profesori (cărora cu o neruşinare totală guvernarea Băsescu le-a tăiat ca-n brînză salarii şi sporuri; cărora le-a blocat posturile în învăţămînt; cărora le-a tăiat, o, da, acest mare apărător al doctoratului, amărîtul de spor de 15% de doctorat; cărora le-a impus condiţii draconice de avansare în cariera didactică universitară, schimbînd regulile în timpul jocului, supravegheat, iată, de evaluatori care, unii dintre ei, nu îndeplinesc nici pe sfert rigorile impuse celor evaluaţi) şi pensionari (cărora li s-au redus pensiile, care au fost puşi la plata asigurărilor medicale etc.). Amintesc doar în trecere că, la o universitate de stat (deci nu la o fabrică de diplome), un lector universitar doctor ridică 1.200 de lei pe lună în vremea lui Băsescu-Vodă. Am văzut şi oameni simpli lăcrimînd pentru Băsescu, pe principiul „rău cu rău, dar mai rău fără rău“ sau, mult ma

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 17 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 30 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 14 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 23 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 27 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°