În urmă cu o săptămînă, nu aveam nici o îndoială că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu este doar o formalitate. Rezultatul referendumului de suspendare mi se părea absolut previzibil: preşedintele va fi trimis acasă! Urmare firească a anilor de privaţiuni, frustrări şi umilinţe suferite, demiterea preşedintelui de către însuşi poporul care l-a ales reprezenta, în viziunea mea, un semn de sănătate a organismului social din care fac parte. Între timp, însă, am avut marea surpriză să constat că unii români nu sînt chiar atît de previzibili. Mai ales unii intelectuali, foarte sperioşi de restauraţii, de soviete, de comunişti, de bunicuţe, de mineri şi de alţi „bampiri“ politici s-au redirecţionat rapid şi au preluat marotele propagandei pedeliste: USL vrea puterea pentru că (sic!) plagiatul lui Ponta, graţierea lui Năstase, acapararea justiţiei (ca să nu intre în puşcărie Voiculescu etc.). Surpriza mea a crescut şi mai mult cînd am constatat că printre noii susţinători ai lui Băsescu se numărau profesori (cărora cu o neruşinare totală guvernarea Băsescu le-a tăiat ca-n brînză salarii şi sporuri; cărora le-a blocat posturile în învăţămînt; cărora le-a tăiat, o, da, acest mare apărător al doctoratului, amărîtul de spor de 15% de doctorat; cărora le-a impus condiţii draconice de avansare în cariera didactică universitară, schimbînd regulile în timpul jocului, supravegheat, iată, de evaluatori care, unii dintre ei, nu îndeplinesc nici pe sfert rigorile impuse celor evaluaţi) şi pensionari (cărora li s-au redus pensiile, care au fost puşi la plata asigurărilor medicale etc.). Amintesc doar în trecere că, la o universitate de stat (deci nu la o fabrică de diplome), un lector universitar doctor ridică 1.200 de lei pe lună în vremea lui Băsescu-Vodă. Am văzut şi oameni simpli lăcrimînd pentru Băsescu, pe principiul „rău cu rău, dar mai rău fără rău“ sau, mult ma