Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIFURCAŢII. Amărăciuni de toamnă. Şi nu numai

Publicat in Observator Cultural, joi 3 septembrie 2009 ·

La sfîrşitul verii, R.P., preparatoare de un an de zile la noi în facultate, ne-a anunţat că renunţă la post şi merge acasă, la un liceu din Buzău – loc cîştigat în urma concursului de titularizare. Prietenul ei, de loc din Brăila, absolvent de master la noi, student foarte bun, urma să înceapă în toamnă un doctorat cu mine. A renunţat şi el, a dat concurs de titularizare, va fi profesor de liceu în Buzău. Motivul amîndurora: nu-şi pot permite să trăiască în Bucureşti, familiile nu îi pot susţine aici, le-a cam ajuns cu viaţa de cămin – singura înlesnire pe care i-o puteam oferi lui pe perioada doctoranturii. Salariul de preparator sau asistent e mic, pînă să ajungă ei la un venit care să le permită o locuinţă şi un trai decente ar mai avea mult de tras. I-am înţeles. Am pierdut doi viitori cercetători. Şcoala a cîştigat doi profesori foarte buni – R.P. predase deja un an la un mare liceu bucureştean, cu rezultate excelente, pentru A.T. garantez eu, am văzut cu ce pasiune şi cu cîtă limpezime explică altora matematica, pe care o înţelege. Sigur, se poate spune şi că nu erau destul de atinşi de patima cercetării ca să renunţe la confort şi să accepte sacrificiile, că cercetării îi preferă, totuşi, satisfacţiile profesoratului, ale muncii cu copiii, că nu-şi doreau destul de puternic o carieră universitară – poate nu erau făcuţi pentru ea. Dar unde scrie că o asemenea carieră trebuie să pornească din apostolat?

Tinerii despre care v-am povestit au făcut, pînă la urmă, o alegere favorabilă nouă: au rămas în ţară. Alţii, mînaţi de aceleaşi neajunsuri, pleacă în străinătate, unde bursa de doctorat e acoperitoare – la limită, dar ajunge – şi salariul de începător permite traiul chiar într-un oraş în care nu ai casă şi pe nimeni care să te ajute. Nu mă consolează deloc faptul că şi la alţii e la fel. Prietenul Bogdan Suceavă îmi povestea, îndurerat şi

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°