Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studii complementare la Iaşi, cursuri în trei limbi la Cluj sau şanse mari de angajare la Bucureşti

Publicat in Gandul, miercuri 27 mai 2009 ·

În timp ce UIAC reorganizează locurile cu taxă şi fără taxă la finalul fiecărui semestru, UBB dispune de cea mai exinsă ofertă de studii în limbi străine

Gradul de inserţie pe piaţa muncii a absolvenţilor Universităţii din Bucureşti este cuprins între 65 şi 85%

Cămine renovate, burse în străinătate, facilităţi financiare sau programe de studiu flexibile. Universităţile au început competiţia pentru a atrage cât mai mulţi tineri, prezentând candidaţilor oferte care de care mai atrăgătoare. Vă prezentăm punctele tari cu care au ieşit anul acesta pe piaţă primele trei cele mai mari universităţi româneşti cu profil general. „Pentru că avem burse speciale pentru studenţii deştepţi, pentru că la noi poţi gusta şi materiile altor facultăţi şi pentru că absolvenţii de «Cuza» au valoare”.

Acestea sunt doar o parte din sloganurile pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) le dedică admiterii din această vară servind absolvenţilor de liceu o propunere de nerefuzat: posibilitatea pentru cei care nu au prins loc bugetat de a plăti taxa de şcolarizare doar primul semestru, UIAC fiind singura universitate din ţară în care reorganizarea locurilor cu taxă şi fără taxă se realizează de două ori în fiecare an universitar. Pe lângă campusul dotat cu cantină în care „mâncarea este ca la mama acasă”, universitatea care conduce în topul AdAstra al performanţei ştiinţifice oferă peste 500 de burse în fiecare an celor care doresc să studieze câte un semestru în străinătate. Studiile ce se finalizează cu o diplomă recunoscută de peste 300 de universităţi din întreaga lume cu care UIAC are încheiate parteneriate pot fi de asemenea îmbinate. Astfel, prin intermediul studiilor complementare, studenţii UIAC pot să înveţe materii ce se predau în altă facultate decât cea pe care o urmează, astfel încât să acumuleze cunoştinţe din două domenii diferi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 49 minute
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°