Nuclearelectrica anunta reducerea cu 40% a puterii Unitatii 2 a CNE Cernavoda pentru efectuarea unor lucrari de reparatii la unul din transformatoarele de evacuare putere, informeaza Agerpres. Sursa imagine: capital.ro
Potrivit unui comunicat Nuclearelectrica, remis, joi, AGERPRES, acest echipament este in perioada de garantie, iar interventia se efectueaza de catre fabricant.
Reactorul functioneaza in siguranta, iar unitatea ramane conectata la Sistemul Energetic National, urmand sa se atinga puterea nominala dupa finalizarea interventiei, in conformitate cu procedurile centralei, precizeaza sursa citata.
Lucrarile se executa in conditii de securitatea nucleara a reactorului, a personalului de exploatare, a populatiei si a mediului inconjurator.
Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, in primele patru luni ale acestui an, o cantitate de energie electrica de peste 4,04 milioane MWh, din care 3,727 milioane MWh au fost livrati in Sistemul Energetic National, conform datelor publicate pe site-ul Nuclearelectrica.