Acuzat de tentativă de viol, agresiune sexuală şi sechestrare de persoană, Dominique Strauss-Kahn, arestat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, va trăi, probabil, cele mai importante zile din viaţa sa, joi şi vineri, comentează presa franceză.
Joi, directorul demisionar al Fondului Monetar Internaţional va afla dacă va fi sau nu menţinut în închisoare. Vineri, DSK, multă vreme favorit pentru alegerile prezidenţiale din 2012 din Franţa, va şti dacă se va ajunge cu cazul său la un proces sau nu. Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn vor da numeroase garanţii pentru ca acesta din urmă să fie eliberat sub control judiciar. O sumă importantă ca garanţie – un milion de dolari – este şi ea evocată, precum şi purtarea unei brăţări de supraveghere electronică şi un control judiciar strict vor fi invocate pentru a da uitării precedentul Roman Polansky, genialul regizor franco-polonez acuzat de acte sexuale cu minoră, care a fugit din Statele Unite imediat ce a fost eliberat.
Vineri, un mare juriu popular va decide dacă faptele prezentate de procuror pot fi sau nu baza pentru declanşarea unui eventual proces. Acuzaţia trebuie să facă cunoscute fapte deja prezentate de presă: declaraţia presupusei victime, analizele ştiinţifice şi atitudinea lui Dominique Strauss-Kahn, bănuit că a încercat o fugă din Statele Unite şi, acuzat de biroul procurorului din New York care au dosarul în lucru, că ar fi implicat într-un caz similar.
Apărarea, care şi-a anunţat deja dorinţa clientului său de a pleda nevinovat, ar putea scoate în evidenţă numeroase incoerenţe care au fost deja prezentate de presa franceză sau americană: programul lui DSK, dar şi cel al cameristei care-l acuză, analiza sistemelor de securitate ale hotelului şi declaraţia angajatei. Prezenţa sau nu a unui alt angajat al hotelului, un nou martor, care s-ar fi aflat în camera lui DSK în momentul faptel