Mircea Vintilă, eternul nonconformist boem, mereu “brambura” pe drumurile vieţii, a fost de nenumărate ori coleg de cameră cu Mircea Baniciu.
Mircea Vintilă are o părere extraordinară despre colegul său de cameră şi de breaslă, Mircea Baniciu. “Un băiat bun ca pâinea caldă, deosebit, sare mereu în ajutorul celor necăjiţi, ajută băbuţele să traverseze strada, dă locul în tramvai întotdeauna, o bomboană de băiat, «beţiv», «curvar», «un nenorocit», ce să vă mai spun.” Am scris cuvânt cu cuvânt ce ne-a povestit “Ciocu”, aşa cum e alintat de toţi cei care îi sunt aproape, pentru că simţul acesta incredibil de a se juca, de a se lua peste picior, de a râde de ceilalţi era ridicat la gradul de artă de iubiţii mânuitori ai chitării precum Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici, Victor Socaciu sau Moţu Pittiş… “Măi, scrie, măi, aşa cum îţi spun eu, că era frumos. Era viaţa noastră… Eu cu Mircea ne-am cunoscut la Pallas, la Hotel Pallas. Cântam pe Litoral. Ştii ce, pune-l pe el să-ţi povestească de prima noastră întâlnire, că are mai mult haz. Oricum, când toată lumea mergea la plajă noi rămâneam să cântăm acolo, în holul hotelului. Vremuri frumoase… Mi se pare mai important să-ţi spun că se cânta pe bune. Păi, şi eu, şi Mircea Baniciu doar cu chitara cântam pe stadioane. Şi ne auzea toată lumea”, a spus Mircea Vintilă.
La etajul doi. Am luat drumul Baniciului la sfatul Ciocului şi am aflat cum au stat lucrurile la prima întâlnire. “Eram împreună în turneu cu trupa Sfinx, ne-a declarat Mircea Baniciu. Cioculeţ cânta în deschidere, eu eram pe mijloc, că mi-a plăcut mereu să stau în locurile astea, era cumva mai ferit, eram între deschidere şi final. S-a întâmplat ca eu să fiu invitat după spectacol la nişte prieteni şi am ajuns mai târziu. Trebuia să merg la un hotel care se numea Pallas, fără lift şi cu foarte multe scări. Diferenţa d
