Premiul literaturii germane, unde era nominalizată şi scriitoarea născută în România Herta Muller, a fost decernat lui Kathrin Schmidt, pentru romanul "Du stirbst nicht" ("Tu nu mori"), apărut la editura Kiepenheuer & Witsch, a anunţat, luni seară, www.dradio.de. "Romanul spune istoria unei reaproprieri a lumii. Silabă după silabă, frază după frază, eroina, care iese din comă în urma unei hemoragii celebrale, pleacă în căutarea limbii sale pierdute, a memoriei sale. Cartea descrie pe un ton pe cât de laconic, pe atât de ironic şi neliniştitor lumea interioară a convalescentei, din care ies la iveală, cu un limbaj puternic, istoria familiei , a căsătoriei sale şi a iubirii imprevizibile, inedite. Aceată lume pe care o reconstituie pornind de la fragmente este cea a Republicii Democrate Germane, a anilor care ne separă de reunificarea germană de la începutul secolului nostru. Istoria individuală a reîntoarcerii dintr-o călătorie la frontierele morţii este, de asemenea, cu discreţie şi virtuozitate, pusă în legătură cu perioada istorico-politică a căderii Zidului", se arată în motivarea premiului, potrivit NewsIn.
Din juriu au făcut parte, printre alţii, Richard Kämmerlings, editor literar la Frankfurter Allgemeine Zeitung, Michael Lemling, director al librăriei Lehmkuhl din Munchen, criticul literar Martin Lüdke şi jurnalista de la Die Zeit Iris Radisch.
"O alegere nu este nicioadată cu adevărat justă, dar când este vorba de calitate, ea este nu doar inevitabilă, ci şi justificată", a spus Gottfried Honnefelder, preşedintele Federaţiei germane a editorilor de carte, în alocuţiunea rostită. "Înainte de toate, literatura însăşi a câştigat Premiul cărţii germane", a completat acesta.
Kathrin Schmidt s-a impus în faţa altor cinci scriitori: Rainer Merkel ("Lichtjahre entfernt", S. Fischer), Herta Müller ("Atemschaukel", Hanser),