ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

In 1965 pică in Vintileasa şi se apucă de colindat satul, uliţă cu uliţă, o echipă de folclorişti de la Bucureşti. Era alta decăt cea sosită in Vintileasa cu vreo căţiva ani in urmă şi care demonstrase bătrănei Constanţa Purdel, bolnavă de cancer de la vărsta de 25 de ani, că din punct de vedere ştiinţific ea trebuia să fi fost de mult moartă.

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

In 1965 pică in Vintileasa şi se apucă de colindat satul, uliţă cu uliţă, o echipă de folclorişti de la Bucureşti. Era alta decăt cea sosită in Vintileasa cu vreo căţiva ani in urmă şi care demonstrase bătrănei Constanţa Purdel, bolnavă de cancer de la vărsta de 25 de ani, că din punct de vedere ştiinţific ea trebuia să fi fost de mult moartă.

De data asta, echipa număra mai mulţi inşi, printre care şi căţiva inarmaţi cu ciocane de lemn şi topoare, amintind o ceată de tăietori de lemne. Umblau prin sat din casă in casă, ciocăneau zidurile şi le ascultau mult timp cu urechea sau curăţau varul de pe pereţi cu unghia, fărămele turnăndu-le intr-un săculeţ purtat tot timpul de şeful echipei, un bătrănel scund, cu chelie, cu dinţii din faţă puşi. Intrau prin case şi intrebau gospodarii cum au ridicat casa, ce lemn au folosit ca bărne, căt var şi căt nisip. Gospodarii, politicoşi, răspundeau ce şi cum, surprinşi de intrebări, de sărguinţa cu care toţi acei domni notau in carnete cele spuse de ei, dar, mai ales, de uimirea cu care intămpinau toate vorbele lor. Nu era nimic deosebit in cele ce spuneau ei, case din acestea se ridicau in sat de sute de ani şi nimeni nu se mirase că bărnele sunt de stejar şi că laptele de var trebuie lăsat căteva zile descoperit inainte de a da cu el pereţii. Cei din echipă se mirau deci de lucruri de care nimeni in afara lor nu găsea de cuviinţă să se mire.

Peste un an şi ceva, cănd o altă echipă veni in sat să ia la B