Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radisson SAS, sub buget la doua luni de la deschiderea oficiala

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Hotelul Radisson SAS din Capitala, cel mai nou hotel de cinci stele de pe piata, are la cateva luni de la deschidere un grad mediu de ocupare de circa 50%, sub nivelul estimat initial, ca urmare a turbulentelor financiare care au influentat negativ calatoriile de business.

"Gradul de ocupare a fost putin mai scazut decat ne asteptam, din cauza crizei financiare care a determinat o scadere a cererii", a spus Torbjorn Bodin, general manager al Radisson SAS. Mai multi reprezentanti ai hotelurilor din Capitala au inregistrat in ultimele luni diminuari ale gradului de ocupare pe fondul crizei. Potrivit unui studiu al companiei de consultanta Deloitte, hotelurile din Bucuresti au inregistrat a doua cea mai mare scadere a gradului de ocupare din Europa in perioada septembrie 2007- septembrie 2008 comparativ cu septembrie 2006-septembrie 2007. Astfel, gradul mediu de ocupare al unitatilor hoteliere din Capitala a ajuns la 61%, cu 14% mai mic. Radisson SAS este aproape de aceasta medie, desi este deschis oficial de doar doua luni, pe perioada verii functionand la capacitate limitata. Pentru comparatie, un alt hotel deschis in acest an, Ramada Plaza de patru stele, a inregistrat dupa primele sase luni un grad mediu de ocupare de 48%.

Radisson SAS este in prezent cel mai mare hotel de cinci stele din Capitala, cu o capacitate de 424 de camere, hotelul JW Marriott dispunand de 402 camere. Tinta Radisson SAS este depasirea JW Marriott si dupa cota de piata, insa acest lucru se poate intampla cel mai devreme anul viitor - primul an de functionare complet al Radisson SAS.

"Hotelurile vor avea o serie de probleme din cauza crizei financiare, dar noi ne dorim in continuare prima pozitie. Vrem sa avem cel mai mare grad de ocupare si cea mai mare cota de piata", a adaugat managerul Radisson SAS.

Hotelul Radisson SAS din Capitala, cel mai nou h

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul va susţine la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea pentru genocid a Africii de Sud împotriva Israelului

G4Media acum 56 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, re

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 21 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 42 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 27 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°