Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării Oltchim s-au blocat la două ore de la începerea lor, una dintre probleme fiind că în sala unde se desfăşoară discuţiile nu există acces la internet şi nici surse de alimentare cu curent electric a laptopuri-lor, potrivit declaraţiei făcute luni de avocatul Daniel Fenechiu, unul dintre reprezentanţii legali ai lui Dan Diaconescu.
"S-a făcut rost de două prelungitoare, vom surmonta aceste probleme", a precizat Fenechiu.
Avocatul a menţionat că reprezentanţii comisiei de privatizare i-au solicitat lui Dan Diaconescu ca propunerile lui - între care se numără cele privind condiţiile de cumpărare a Arpechim şi garanţiile că statul, prin Electrica sau AVAS, nu va cere insolvenţa Oltchim după privatizare - să fie extrase din actuala formă şi să le fie prezentate la OPSPI sub forma unui document separat.
Întrebat dacă luni va fi semnat contractul de privatizare, avocatul a evitat un răspuns tranşant. "Nu ştiu, depinde de OPSPI", a spus el, adăugând că totul depinde dacă OPSPI va accepta condiţiile solicitate de clientul său.
Termenul limită anunţat de autorităţi pentru ca Dan Diaconescu, desemnat pe 21 septembrie câştigător al licitaţiei pentru Oltchim, să facă plata pentru pachetul de 54,8% din acţiunile combinatului expiră luni, la ora 24:00.
Luni dimineaţă, înainte de a pleca spre Ministerul Economiei, patronul OTV a declarat că, "potrivit legii, contractul poate fi negociat până în februarie 2013". "Nicăieri nu se vorbeşte de plata în avans. Nicăieri nu se vorbeşte de cele 10 zile. Cu toate acestea, noi vrem să plătim banii la semnarea contractului", a precizat Diaconescu, la ieşirea din reşedinţa sa. La întrebarea jurnaliştilor dacă are banii, Diaconescu a răspuns afirmativ: "Evident că avem banii. Cine semnea