Repartizindu-le tinerilor Cristi Puiu, Alexandru Solomon si Florin Piersic jr. misia ingrata, de care ei s-au achitat insa cu brio, de a deschide stagiunea 2005-2006 si de a satisface asteptarile spectatorilor frustrate in primul semestru 2005, vechea garda si-a calculat noile lovituri pentru repriza secunda, cu cei mai grei dintre grei: dupa Sergiu Nicolaescu – cu „faza sepulcral-kitschista a demagogiei epopeice“, cum numeam filmul 15, Dan Pita – in preajma aceleiasi specii, cu Femeia visurilor.
Cine si-ar fi putut inchipui, pe la mijlocul anilor ’70, cind Dan Pita se lupta cu cenzura pentru primul (si mult timp singurul) sau film la timpul prezent, Filip cel bun (1975), in care Mircea Diaconu se tinguia Ilenei Popovici cu laitmotivul „Iar sintem saraci...“ si-si saluta mai-marii cu „Sa traiti defintiv!“, in timp ce Sergiu Nicolaescu se lupta cu marcile est- si vest-germane ale coproductiilor de duzina, istoricist-subculturale (Nemuritorii – 1974, Piratii din Pacific –1975); cine-si putea imagina ca cei doi vor fi in 2005 comilitoni pe paliere aproape identice?! Adevarul e ca, nelipsit de talent, Dan Pita n-a avut resurse moral-culturale pentru probitatea unor Ciulei, Pintilie, Saucan si a trecut rapid in tabara prolificilor, saritor in sustinerea convenientelor tematice si de gen fara scrupule, intr-un zig-zag fara pereche, care trebuie sa-i fi inoculat convingerea ca nimic nu conteaza, in afara propriei ubicuitati, ca nimic nu-i rezista, in afara unei deontologii ignorate. Corupatori si complici arghirofili fiindu-i in serie completa virfurile megalomane ale nomenclaturii PCR erijate in scenaristi omnipotenti.
A inceput cu Mihnea Gheorghiu (Tanase Scatiu, 1976), a continuat cu Eugen Barbu (serialul TV propagandistic August in flacari), a culminat cu Titus Popovici („western romanesc“ in serialul bugetivor cu Ardeleni in America) si s-a
