Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La vremuri noi, oameni vechi! Astea sunt cele două transferuri pe care Copos le pregăteşte pentru returul Ligii I

Publicat in Pro Sport, marți 20 decembrie 2011 · ·

Patronul giuleştenilor şi-ar dori ca cei doi fotbalişti să revină la Rapid, însă ultimul cuvânt îi aparţine lui Răzvan Lucescu

George Copos vrea să întărească Rapidul în această iarnă şi deja a pus ochii pe câţiva jucători. Deşi patronul i-a propus antrenorului câteva nume, cel care va lua decizia finală în privinţa fotbaliştilor care vor ajunge în Giuleşti va fi totuşi Răzvan Lucescu. Ţintele boss-ului din Giuleşti sunt extrem de interesante: Juliano Spadacio şi Mircea Bornescu.

Unul din motivele pentru care George Copos s-a supărat pe Dinu Gheorghe a fost legat de plecarea lui Juliano Spadacio. Patronul i-a reproşat fostului său preşedinte că i-a permis brazilianului să părăsească echipa mult prea uşor. Ajuns la PAOK, mijlocaşul nu traversează cea mai bună perioadă a carierei, grecii lăsându-l deja să înţeleagă că din iarnă ar fi mai bine pentru el să îşi găsească o altă echipă. Problemele financiare nu sunt străine de Spadacio nici la echipa lui Boloni, fotbalistul fiind în urmă cu salariul cu aproape trei luni. Culmea, acesta a fost şi motivul pentru care sud-americanul a fugit din Giuleşti în plin campionat. Acum, George Copos este la curent cu toate aceste lucruri şi i-a transmis lui Lucescu jr că ar fi dispus să-l readucă pe brazilian în Grant.

Revine şi Bornescu?

Situaţia portarilor s-a dovedit a fi o reală problemă pentru Rapid în acest sezon. Ori de câte ori Coman a fost indisponibil, rezervele Straton şi Drăghia au demonstrat că nu îi pot suplini lipsa lui Robocop. În aceste condiţii, rapidiştii vor acum să aducă un goalkeeper cu experienţă. Din nou, George Copos a început căutările şi, surpriză, s-a oprit la Mircea Bornescu, fost rapidist plecat din Grant în această vară. O posibilă revenire a celui poreclit Pepe în Giuleşti este însă complicată din cauza lui Răzvan Lucescu. În momentul în care fost

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°