Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoteau bani cu carduri clonate

Publicat in GAZETA de SUD, luni 17 august 2009 ·

Doi tineri din Craiova au fost prinşi de poliţişti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce scoteau bani cu carduri contrafăcute de la un bancomat. Potrivit oamenlor legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o patrulă de la Secţia 3 Poliţie, în timp ce efectua serviciule pe Calea Bucureşti din Craiova, a observat doi tineri care efectuau operaţiuni bancare la un bancomat Piraeus şi care aveau un comportament suspect.

Agenţii au oprit maşina în apropierea bancomatului pentru a-i legitima pe cei doi, însă în acel moment suspecţii au fugit. Au fost urmăriţi însă de poliţişti, care au reuşit să îi prindă şi să-i imobilizeze. Cei doi tineri au fost duşi la secţie, unde au fost identificaţi ca fiind Waeil Mahmud, de 26 de ani, şi Constantin Tică, de 25 de ani, ambii din Craiova. Asupra lor a fost găsită suma de 436 de lei, respectiv 2.193 de lei, dar şi mai multe chitanţe emise de bancomatul Piraeus. Poliţiştii au găsit în apropierea bancomatului cinci carduri bancare contrafăcute, despre care cei doi tineri au spus că le aparţin şi că le-au folosit la efectuarea mai multor operaţiuni bancare, respectiv retrageri de bani de la diferite bancomate din Craiova, dar şi de la bancomate din diferite localităţi din judeţul Gorj. Tică şi Mahmud, precum şi bunurile şi valorile găsite asupra lor au fost predaţi ofiţerilor din cadrul BCCO Craiova, care continuă investigaţiile în acest caz sub aspectul comiterii infracţiunilor de punere în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Sâmbătă, cei doi au fost prezentanţi de procurorii DIICOT Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii au emis pe numele lor mandate de arestare pentru 25 de zile, începând cu 15 august.

Doi tineri din Craiova au fost prinşi de poliţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 4 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 4 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 6 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 6 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 9 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 7 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 7 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Roland-Garros: Irina Begu, învinsă în primul tur la dublu

News.ro acum 6 ore
Perechea Irina Begu/Nadia Podoroska (România/Argentina) a fost eliminată, vineri, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Roland-Garros. Begu şi Podoroska au fost învinse de echipa Nao Hibino/Katarzyna Kawa (Japonia

Vremea

București
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
mar.

15°/26°
Timisoara
acum

19°
sâm.

17°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°