Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lellouche: Dosarul Schengen nu are legătură cu problema tratamentului romilor

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 ·

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a declarat, joi, la Bucureşti, că nu există nicio legătură între aderarea la Spaţiul Schengen şi problematica romă, aceasta nefiind menţionată de documentele europene. Potrivit Mediafax, el a adăugat ulterior că juridic nu există conexiune, însă este o situaţie politică ce trebuie soluţionată.

"Dosarul Schengen nu are legătură cu problema tratamentului romilor. În toate documentele europene aderarea nu este legată în niciun fel de problematica romă. Problematica este legată de Mecanismul de Cooperare şi Verificare cel puţin în principiu. Acest subiect este pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale care va avea loc la Bruxelles luni", a spus Lellouche.

Întrebat, după conferinţă, dacă mesajul său ar putea fi că în opinia sa există legătură între problematica romilor şi MCV, Lellouche şi-a nuanţat declaraţia. "Nu există legătură juridică. MCV nu are legătură cu comunitatea romă. Nu, nu. Dacă vedeţi documentele europene, nu figurează cuvântul romi în documentele europene. Eu am spus că este o situaţie politică. Am spus că juridic nu există o legătură. Dar există o situaţie politică şi noi vrem să găsim o soluţie la aceasta. Nu suntem aici pentru o strategie de escaladare", a spus el.

La rândul său, ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, întrebat la finalul conferinţei care a fost mesajul legat de MCV în contextul problematicii rome, a menţionat că răspunsul i-a aparţinut lui Lellouche şi nu a oferit detalii. "Pierre Lellouche a dat acest răspuns. Nu vreau să aduc nimic în plus, există luni dimineaţă o reuniune la Bruxelles pe acest subiect", a spus el.

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, a declarat, joi, la Bucureşti, că nu există nicio legătură între aderarea la Spaţiul Schengen şi problematica romă, aceasta nefiind menţionată de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoria Mangalia Nou termen în dosarul 2 Mai! Încep audierile (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 33 minute
Astăzi, 9 mai 2024, la Judecătoria Mangalia are loc ultimul de judecată în dosarul accidentului de la 2 Mai, din județul Constanța, cauză în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de decesul a doi tineri și rănirea altor trei! La termen

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 23 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 23 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 9 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 12 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°