Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Goana după "vânt" se apropie de final

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 ianuarie 2011 ·

România a devenit o piaţă saturată de proiecte eoliene, raportat la capacitatea reţelei de energie, astfel încât unii investitori se tem de noi planuri. Sursa: EVZ

Avalanşa de proiecte în domeniul eolian se va mai domoli, deoarece piaţa românească este deja foarte "aglomerată", cred unii investitori în domeniu.

De aceea, proiecte noi, care să fie luate acum de la zero, ar fi riscante, din cauza capacităţii limitate a reţelei, dar şi a faptului că România îşi va atinge în doar câţiva ani ţinta de energie din surse regenerabile pentru 2020.

"Cu parcurile care sunt în curs acum se atinge limita. România a devenit «foarte ocupată» şi nu ştiu dacă va mai fi reţea sau care vor fi nevoile până în 2020", a declarat Mike Scholey, CEO al Continental Wind Partners, dezvoltatorul care a vândut cehilor de la CEZ cel mai mare proiect eolian din România, de 600 MW.

Profituri prea mari pentru investitori?

De altfel, Transelectrica a încheiat deja contracte de racordare la reţea pentru peste 4.600 MW eolieni, cu mult peste cât ar putea suporta, într-o primă etapă, reţeaua naţională de transport al energiei electrice, respectiv circa 3.000 MW.

Startul în domeniul eolian a fost dat anul trecut, când în România s-a instalat o capacitate eoliană record, de 560 MW. Anul acesta, conform contractelor de racordare, proiecte de circa 1.000 MW ar trebui să fie ridicate, potrivit specialiştilor Transelectrica, însă câte din ele vor avansa, rămâne de văzut. Potrivit calculelor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, 780 MW vor fi instalaţi în acest an.

Cea mai mare piedică în acest moment pentru proiectele eoliene o reprezintă faptul că Legea 220/2008, prin care se acordă stimulente investiţiilor în energie regenerabilă, nu are încă avizul de la Comisia Europeană (CE), ţinând investitorii în şah. Investigaţia dur

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°