Utilizarea fondurilor UE priveşte modernizarea rurală, dezvoltarea infrastructurii, programe de competitivitate şi protecţia mediului. De aici extragem efectul asupra bugetului public, care în condiţii de folosire la maximum ar însemna o suplimentare a resurselor bugetare (şi deci a cheltuielilor posibile) nete de peste 3% din PIB anual (având în vedere că trebuie să scădem contribuţia României la bugetul UE). Ele ar exercita o funcţie pozitivă în execuţia bugetară.

Dar funcţia contraciclică evocată mai sus se cuvine să fie judecată într-un context mai larg. Deja se vorbeşte despre probabilitatea unei crize fiscale în economii avansate şi numeroase economii emergente, ca efect al crizei economice şi al îmbătrânirii populaţiei.

Economiile emergente din Europa sunt ameninţate şi ele de o criză fiscală. Spre deosebire de economii asiatice, unde se economiseşte foarte mult şi unde motorul creşterii este exportul, ţările nou-intrate în Uniune au fost şi sunt dependente puternic de finanţarea externă. Modelul lor de creştere, indus în principal de logica funcţionării Uniunii (de piaţa financiară unică, deschiderea totală a contului de capital), a însemnat import masiv de capital, care nu s-a orientat automat către dezvoltarea capacităţii de rambursare a datoriei externe. Criza a provocat o cădere brutală a finanţării externe, care a condus şi la o scădere dramatică a încasărilor bugetare. Criza economică nu numai că pune în discuţie acest model, dar modifică radical contextul şi perspective pentru evoluţia NMSs. Potenţialul lor de creştere a fost diminuat şi deficitele externe nu vor mai putea fi de anvergura celor din anii trecuţi. Vedem cât de importantă devine utilizarea fondurilor europene, ca un mijloc de a suplimenta economisirea internă într-o perioadă (ce va dura) de mare ananghie pentru bugetul public. Fondurile UE ar contribui şi la atenuar