Dincolo de derapajele retorice ale celor care au ambiţia de a transforma protestele din Piaţa Universităţii într-o baricadă revoluţionară a Noii Stângi, rezistenţa exprimată în zilele acestea faţă de proiectul de lege depus la Parlament este manifestarea unui instinct civic natural şi legitim. A interoga decizia arbitrară de a privilegia o companie, a pune sub semnul întrebării politici publice care se elaborează netransparent şi oligarhic, iată punctul de plecare al unei reacţii ce contrazice imaginea unei cetăţenii inerte, indolente şi somnolente.

Roşia Montană poate fi ocazia de a regândi câteva dintree marile teme care ne marchează destinul, ca naţiune şi colectivitate politică. Succesul unei asemenea aventuri dubioase precum cea imaginată şi finanţată, copios, de Roşia Montană Gold Corporation a fost făcut posibil de absenţa acelor anticorpi pe care statul de drept îi generează, spre a proteja egalitatea în faţa legii şi competiţia corectă între actori economici. Ceea ce ştim despre acest proiect este inacceptabil de puţin. În nici o democraţie demnă de numele ei, viitorul nu se poate decide doar în baza publicităţii agresive şi a complicităţii care se ţese între un investitor necreditabil, o elită politică cleptocrată şi o media atentă doar la banii proveniţi din publicitate, iar nu la sursa lor dubioasă de provenienţă. De ce doar în România o asemenea miză este asumată de un agent economic cu identitate incertă? De ce doar în România companiile redutabile şi validate în domeniu nu au un interes în acest perimetru de exploatare? Răspunsul ne este cunoscut şi el ţine de calitatea precară a mecanismului gândit să protejeze drepturile şi libertăţile noastre.

Roşia Montană se cere situată în contextul mai larg al raportării noastre la modul în care Statul român, la nivel local sau naţional, se încăpâţânează să acţioneze arbitrar şi discreţionar, igno