Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că partidul va organiza, în 3 septembrie, un Congres la Târgu Mureş, prin care "să creioneze o platformă socială creştină", pentru "ocrotirea creştinească" a celor afectaţi din punct de vedere social de actuala guvernare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a spus că partidul va organiza, în 3 septembrie, un Congres la Târgu Mureş, în cursul zilei urmând să definitiveze detaliile organizatorice ale acestuia cu Prezidiul PCM.
El a precizat că la Congresul din luna septembrie îşi doreşte înfiinţarea unui Consiliu Naţional al Administraţiilor Locale, care să se întâlnească regulat şi să "instituţionalizeze" forumul organizaţiilor judeţene ale PCM (FCOJ) creat în luna ianuarie şi condus de preşedintele PCM Mureş, Laszlo Gyorgy.
Totodată, la Congres se doreşte creionarea programului şi a strategiei pentru alegerile din 2012, a spus Szasz Jeno, care a precizat că, în prezent, formaţiunea are 515 consilieri locali şi judeţeni şi 29 de primari şi viceprimari şi îşi doreşte să aibă mai mulţi aleşi, după alegerile de anul viitor.
Totodată, Szasz a spus că PCM vrea să formeze o alternativă de dreapta la UDMR, fiind deschis colaborării cu organizaţii precum Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) şi "să creioneze o platformă socială creştină mult mai mare".
Potrivit lui Szasz Jeno, partidul său a avut alături şi până acum bisericile tradiţionale maghiare, însă îşi doreşte să pună un mai mare accent pe "ocrotirea creştinească" a celor afectaţi din punct de vedere social de actuala guvernare.
"Vrem să lărgim platforma spre ocrotirea creştinească", a spus Szasz Jeno, care nu a dorit să precizeze ce acţiuni sau obiective vizează, în mod concret, în acest sens. Preşedintele PCM, Szas