Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Afaceri cu credinţă într-o fostă cazarmă

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 · ·

Statul a cedat o fostă bază militară cu 120 de clădiri şi 60 de hectare de pădure unei parohii ortodoxe cu 80 de enoriaşi. În 2004, Biserica a primit gratuit o fostă cazarmă cu condiţia să o transforme în „centru spiritual“ pentru copiii străzii, dar a devenit centru parohial de afaceri.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

La Iteşti ar fi trebuit să se înalţe un Centru Social Creştin pentru copiii străzii. Cel puţin aşa promiteau feţele bisericeşti din judeţ atunci când au cerut de la stat o bază militară cu peste 120 de construcţii, cu 60 de hectare de pădure aferente.

Mai citeşte şi:

Mănăstirile fac bani frumoşi din turismul religios adaptat cu evlavie la economia de piaţă

Dosar: Hoteluri instalate în Casa Domnului

SPA în Casa Domnului, la mănăstirea din Băile Heculane

Pentru că nu şi-au respectat obligaţiile, fostul depozit de armament pare acum ca după război. Toate încăperile sunt cuprinse de la temelie şi până în tavan de mucegai, iar pereţii sunt la un pas să se dărâme. Acoperişurile clădirilor sunt sparte, iar geamuri nu mai există. Bucăţi de grinzi stau căzute pe podeaua plină de găuri. În mijloc, un service auto dezafectat este plin de fierătănii. Buldozere, excavatoare vechi, tractoare dezmembrate şi tot felul de utilaje ruginite folosite cândva la deszăpezirea drumului. Porţile sunt încuiate cu un lacăt mare, pus pe un lanţ de fier.

Pentru a pătrunde în fostul depozit de muniţie, reporterii „Adevărul" i-au spus paznicului că ar dori să închirieze unul dintre pavilioane. Nea Culiţă, cum s-a recomandat, a început să expună marfa: cele 124 de clădiri pe care le administrează preotul paroh Eugen Isailă. „Deocamdată nu facem nimic aici. Nicio activitate. O dată am avut o tabără pentru ornitologi şi de câteva ori au venit într-un fel de tabără câţiva copii cu sindromul Down", povesteşte paznicul în timp ce face c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 33 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 9 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 38 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°