Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Aurel Șunda, antrenorul Săgeata nu este superstițios în a cincea duminică a lunii

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

În luna cu cele 5 weekenduri „îmbelșugate“ care vin o dată la 823 de ani constănțenii au parte de două derby-uri locale. Deși nu evoluează în primul eșalon, echipele de pe Litoral își dispută fotoliul de lider. În ultima duminică din seria celor cinci, formația Săgeata Năvodari va întâlni echipa regelui Hagi.

Duelul orgoliilor dintre Cătălin Anghel tehnicianul de pe banca Viitorului și Aurel Șunda coordonatorul năvodărenilor.

"Nu este un duel al meu, cu antrenorul Cătălin Anghel de la Viitorul, ci un meci între o Academie și un Gimnaziu în care cursanții sunt sensibil egali. Cine va câștiga acest meci important, va avea o opțiune în plus pentru promovare“, a declarat Aurel Șunda, antrenorul principal Săgeata Năvodari.

„Noi nu ne gandim la prime“

Antrenorul Săgeata nu este superstițios în a cincea duminică din lună și speră la un rezultat bun în pofida lipsurilor întâmpinate înaintea meciului cu Academia lui Gică Hagi. Primele vor fi oferite ca în mod normal după o victorie, iar fotbaliștii nu vor fi răsplătiți în mod special în urma derby-ului de Constanța.

„Săgeata nu va juca pe nici o primă specială, noi nu ne gandim la prime, ci la cele trei puncte. Ca obiective în iarnă, ne dorim o infrastructură mai bună și să îmbunătățim lotul pentru că numeric suntem puțini, doar 20 de jucători“, a mărturisit Aurel Șunda, antrenorul principal Săgeata Năvodari.

„Dacă primim 3, înscriem 4“

Duminică, la ora meciului vor lipsi din efectivul lui Șunda, Olah și Popa, ambii suspendați din cauza cumulului de cartonașe galbene.

„Săgeata, sperăm să fie măcar pe locul al doilea, dacă nu pe primul. Atu-ul nostru este că avem cea mai bună defensivă din seria I dar daca vom primi trei goluri, va trebui să înscriem patru pentru a câștiga", a precizat fundasul Ciprian Dinu.

Oficialii speră ca st

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°