Prima anuală pentru o poliţă de locuinţă care să acopere principalele riscuri variază între 50 de euro şi 126 de euro pentru un apartament de 60.000 de euro, situat într-un bloc din Capitală construit în 1990.
După introducerea legii privind obligativitatea asigurării locuinţei, acest tip de poliţă a revenit în prim-plan. Anul trecut, companiile de asigurări au vândut peste 2,5 milioane de poliţe, adică mai mult decât în toţi anii de după 2004. Statul ne obligă însă să ne asigurăm doar pentru trei riscuri catastrofice, adică inundaţii, alunecări de teren şi cutremure. Asigurarea completă a locuinţei este însă un produs cu mult mai complex, care include uneori mai multe zeci de riscuri asigurate. Totuşi, la bază sunt patru categorii mari de riscuri care nu ar trebui să lipsească din nicio poliţă. Astfel, asigurarea ar trebui să acopere, în primul rând, riscurile ataşate clădirii din care face parte locuinţa. În al doilea rând, ar trebui asigurate bunurile din locuinţă, opţiune pe care asigurarea obligatorie şi „clonele“ apărute în piaţă nu o oferă.
Un al treilea risc important este asigurarea pentru eventualele accidente suferite de membrii familiei în interiorul locuinţei asigurate. Nu în ultimul rând, este importantă şi componenta de răspundere civilă faţă de terţi. În acest caz, un exemplu concludent sunt eventualele pagube provocate vecinilor de o banală inundaţie. Aceste patru categorii mari de riscuri pot fi combinate în orice fel, în funcţie de nevoile şi disponibilităţile financiare ale clientului, însă este bine ca poliţa să le cuprindă pe toate patru. Un criteriu important în alegerea unei poliţe de locuinţă este notorietatea şi stabilitatea companiei care o emite. Orice companie din România poate fi verificată pe site-ul oficial al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În plus, trebuie citit cu atenţie contractul de asigurare şi, mai ale
