Este vorba despre segmentul cuprins între străzile Ismail şi Vasile Alecsandri, închis pentru traficul rutier din cauza unor lucrări la reţeaua de canalizare.
Dacă ai drum astăzi prin centrul Chişinăului, e bine să ştii că bulevardul Ştefan cel Mare este închis până mâine, între străzile Ismail şi Vasile Alecsandri. Măsura a fost luată în urmă cu două zile de Primăria Chişinău, pentru desfăşurarea lucrărilor de reconstrucţie a reţelei de canalizare.
Rutele de troleibuz 1, 4, 5, 8, 22 şi 28 circulă pe un traseu modificat, pe străzile Alexei Şciusev, Bucureşti şi Ciuflea. Troleibuzul 2 circulă, de pe strada Gheorghe Asachi pe străzile Pan Halippa, Ismail, bulevardul Ştefan cel Mare şi revine pe traseul normal.
Rutele de autobuz 17 şi 46 ocolesc, de pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe străzile Vasile Alecsandri, Bucureşti, Ismail, apoi înapoi pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe strada Ciuflea, pe Bucureşti, Puşkin şi revine pe traseul deja cunoscut.
Restricţiile de circulaţie de pe bulevardul Ştefan cel Mare sunt valabile până mâine, la ora 4 dimineaţa.