Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Județean, asaltat de cereri de finanțare din partea cultelor

Publicat in Monitorul de Suceava, duminică 28 aprilie 2013 ·

Consiliul Judeţean Suceava va acorda, până la finele lunii mai, finanţări nerambursabile pentru activităţi nonprofit de interes judeţean din domeniul cultelor, culturii, asistenţei sociale şi sportului. Finanţările se dau pe proiecte care urmează a fi evaluate în baza unor criterii foarte bine stabilite. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Rădulescu, a declarat că perioada de depunere a proiectelor a expirat arătând că cele mai multe, în număr de 155, provin de la culte. Cultele au depus proiecte în valoare totală de 34 de milioane de lei cu mult peste suma alocată acestui domeniu care se cifrează la 1,2 milioane de lei. Cele mai multe proiecte vizează reparaţii la biserici. «Consiliul Judeţean Suceava acordă finanţări nerambursabile şi în acest an pe baza Legii 350/2005 pentru activităţi nonprofit de interes judeţean din domeniul cultelor, a culturii, a sportului. Pe data de 4 aprilie s-a dat anunţul de participare urmând ca până pe data de 22 aprilie să se depună dosarele ceea ce s-a şi făcut. Urmează evaluarea lor pe baza criteriilor de evaluare cu un punctaj până la 100 iar în funcţie de această evaluare se vor declara câştigătorii până la mijlocul lunii mai. Câştigătorii vor fi cei în funcţie de punctaj în ordine descrescătoare până la limita bugetului disponibil. Bugetul este defalcat pe sectoare, culte, asistenţă socială, servicii culturale şi sport. Vreau să vă spun că proiectele depuse în număr foarte mare 155 la culte şi în număr destul de mare la asistenţă socială, cultură şi sport depăşesc de foarte multe ori disponibilul şi atunci trebuie o evaluare foarte atentă », a declarat Rădulescu.

Pe asistenţă socială au fost depuse 16 proiecte în valoare totală de 2,133 milioane de lei suma alocată de Consiliul Judeţean acestui domeniu fiind de 150.000 de lei. Printre proiectele depuse se numără cel al asociaţiei ”Lumină Lină” care vi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°