Copilul de un an şi 11 luni care a dispărut luni seară de la marginea unei păduri din judeţul Galaţi a fost găsit în apropierea unui canton silvic, după câteva ore, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
"La numai câteva ore de la sesizarea dispariţiei, copilul a fost găsit în căruţa trasă de cal, în apropierea unui canton silvic, situat la aproximativ 5 kilometri de locul dispariţiei. Minorul a fost preluat de o ambulanţă şi a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru eventuale îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, luni, în jurul orei 17.50, poliţiştii gălăţeni au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 52 ani Toflea despre faptul că nepotul său, Alexandru Gheorghiţă Marchidan, a dispărut de la marginea unei păduri din localitate.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că minorul fusese lăsat nesupravegheat la marginea pădurii, într-o căruţă trasă de un cal negru.
Pentru căutarea copilului au fost mobilizaţi peste 40 de poliţişti din cadrul Biroului Urmăriri, Poliţiei municipiului Tecuci, posturile de poliţie limitrofe şi din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală, precum şi jandarmi, poliţişti locali, pădurari şi paznici de vânătoare şi 25 de voluntari din localitate.
Copilul de un an şi 11 luni care a dispărut luni seară de la marginea unei păduri din judeţul Galaţi a fost găsit în apropierea unui canton silvic, după câteva ore, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
"La numai câteva ore de la sesizarea dispariţiei, copilul a fost găsit în căruţa trasă de cal, în apropierea unui canton silvic, situat la aproximativ 5 kilometri de locul dispariţiei. Minorul a fost preluat de o ambulanţă şi a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru eventuale îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX. @N_