Compania Dafora Mediaş a fost amendată de către Consiliul Concurenţei pentru că a uitat să notifice instituţia cu privire la tranzacţia prin care a reuşit să îşi majoreze participaţia la Condmag SA Braşov de la 26,3 la 43,6%. Amenda se ridică la aproape 152.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, „amenda a fost aplicată firmei Dafora pentru omisiunea notificării concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra Condmag SA. Sancţiunea aplicată are un caracter procedural, omisiunea unei notificări nefiind o practică anticoncurenţială”.
Reprezentanţii Consiliului Concurenţei susţin că părţile implicate într-o tranzacţie au obligaţia să anunţe operaţiunea în termen de 30 zile de la data semnării actului juridic prin care se realizează o concentrare economică. Conform legii, tranzacţiile care depăşesc anumite praguri valorice sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal.
Potrivit legii, trebuie notificat CC cu privire la orice tranzacţie în care cifra de afaceri cumulată a firmelor implicate într-o operaţiune de concentrare economică este mai mare decât echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi există cel puţin două societăţi implicate în operaţiune care să realizeze în România, fiecare în parte, o cifră de afaceri care depaşeşte echivalentul în lei a valorii de patru milioane de euro.
Tranzacţia prin care compania Dafora, specializată în foraj petrolier şi construcţii, şi-a mărit participaţia la Condmag Braşov de la 26,2%, la 43,6%, a avut loc la începutul lunii mai a acestui an. Dafora a cumpărat, la acea dată, 30,1 milioane de acţiuni, la un preţ de 1,05 lei pe titlu, cu 40% sub cotaţia din piaţa principală, de 1,75 lei. Principalul acţionar al firmei este omul de afaceri Gheorghe Călburean, cu o participaţie de 48,17%,