Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Marinescu este ghid în lumea timpului, la Muzeul Ceasului din Ploieşti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 august 2010 ·

Este cel mai tânăr angajat al Muzeului Ceasului. Îi place să capteze curiozitatea vizitatorilor, transformând fiecare obiect expus în câte o poveste.

Carmen Marinescu are 30 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Limbi Străine, specializarea Engleză-Germană, din cadrul Universităţii Bucureşti. Interesul crescut pentru dobândirea de noi cunoştinţe cu privire la cultura şi istoria altor popoare a determinat-o să-şi aleagă un loc de muncă în cadrul Muzeul Ceasului din Ploieşti. „Mi-au plăcut dintotdeauna limbile germană şi engleză şi, cum era normal, am făcut tot posibilul să-mi găsesc un job unde să-mi pot perfecţiona cunoştinţele în domeniu. Am depus un CV şi am fost angajată. De la bun început, am fost încântată şi interesată de toată colecţia de ceasuri, motiv pentru care am învăţat foarte bine manualul de ghidaj al muzeului", povesteşte Carmen. Tânăra are zile în care vorbeşte ore în şir vizitatorilor despre bogăţia instituţiei culturale, unică în România. Nu se plictiseşte niciodată de munca sa pe care o consideră fascinantă. „Îmi place să-i ghidez pe cei mici în tainele ceasurilor. Atunci când copiii pun multe întrebări eu mă bucur tare mult, pentru că înseamnă că am reuşit să le strârnesc curiozitate. Întotdeauna încerc să mă adaptez nivelului vârstei celor care vin să admire ceasurile", spune ploieşteanca. „Am răbdare şi îmi place să comunic cu oamenii. Le spun că lucrările de orologerie reprezintă opera unor oameni de artă şi mai ales a unor vestiţi meşteri ceasornicari, care au creat anumite stiluri. Multe dintre obiectele de aici au aparţinut unor personalităţi ale ţării noastre, iar printre vizitatori se regăsesc numeroşi ambasadori şi persoane publice", explică specialista în ghidaj. Îi place turismul cultural Ploieşteanca călătoreşte foarte mult şi nu pentru a se relaxa la plajă sau la schi, ci pentru a vizita diverse obiective culturale. „Îm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 34 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 33 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 47 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 12 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 39 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°