Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezul care a adoptat România: „În ’89 dădea bine să cunoşti un român“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Un jurnalist francez a ştiut să descopere România dincolo de clişee şi idei preconcepute. Henri Gillet, 68 de ani, vizitează anual ţara noastră şi o iubeşte cu bune şi rele

Fondator al revistei „Les nouvelles de Roumanie“, lui Henri Gillet îi place să-şi împartă viaţa între cele două ţări: Franţa şi România. Când se plictiseşte de una, se duce în cealaltă, şi mărturiseşte că nu ar putea alege între ele. Tocmai când România pare să fie cea mai ocărâtă ţară de cea care, în perioada interbelică, îi era „sora mai mare“, un francez recunoaşte că se trezeşte în fiecare dimineaţă cu limba română şi adoarme în fiecare seară lângă o româncă.

Jurnalistul Henri Gillet ne-a acceptat invitaţia de a deveni blogger pe adevarul.ro la începutul anului 2013. Pe parcurs, textele sale au stârnit interesul cititorilor de a vedea cum percepe un străin România. Dar Henri Gillet, originar din Nantes, nu este un francez obişnuit. El şi-a dedicat cariera şi viaţa unei ţări de care s-a ataşat încă de la prima întâlnire, în 1973, atunci când a ales România ca destinaţie pentru luna de miere. 40 de ani mai târziu, jurnalistul priveşte critic, însă nostalgic asupra ţării despre care spune că şi-a uitat eroii, dar în care revine mereu cu aceeaşi emoţie.

Prima dată când a păşit pe tărâm românesc avea 28 de ani, era un tânăr jurnalist, un ferm anticomunist, care auzise de România mai degrabă din reclamele pentru Litoral ce apăruseră în Franţa. Atunci s-a înfiripat idila cu România, ca în 1989, chiar în timpul Revoluţiei, Henri Gillet să-şi petreacă „vacanţa de iarnă“ într-o ţară debusolată.

A fost martor al celui mai important eveniment din istoria noastră recentă: ieşirea de sub regimul comunist. A venit în România ca jurnalist, dar şi ca ambasador – voia să înfrăţească un oraş din România cu Nantes – şi să pună umărul la liberalizarea ţărilor din est. A stat timp de 3 săptă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 43 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°