Printre alte multe interesante şi bine-venite serii de autor, o frumoasă serie continuă să apară, cu o nemeritată discreţie, sub egida „Biblioteca Polirom“, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu. Editura Polirom şi-a propus să-l redea culturii române pe Ernest Hemingway, prozator american de primă mînă. laureat al Premiului Nobel (în 1954, pentru, în primul rînd, romanul Bătrînul şi Marea, dar şi pentru contribuţia adusă la îmbogăţirea prozei contemporane), Ernest Hemingway este ultracunoscut mai ales datorită unor romane de succes, urmate de tot atîtea filme de succes, trase după scrierile sale. Mult apreciate de critica literară şi de meseriaşii breslei literare sînt şi extraordinarele sale scurte – sau mai lungi – povestiri. Dar foarte puţin cunoscute – mai ales la noi, în România – sînt romanele sale mai mici, un fel de autoficţiuni de mare virtuozitate stilistică, în care Papa Hem, cum îl alintau amicii, amestecă savuros şi nonşalant arta scrisului, arta povestitului cu arta trăitului. Dealurile verzi ale Africii (Editura Polirom, 2010, traducere şi note de Ionuţ Chiva) face parte din această categorie de confesiuni-amintiri-poveşti trăite, transformate într-o savuroasă proză de mare rafinament. Recentul op survine în urma unei expediţii de zece săptămîni întreprinse în Africa anului 1933 (alături de consoarta nr. 2 – Pauline Pfeiffer), pe care o redă în toate detaliile aventurii ei. Marele vînător (şi pescar, şi boxer, şi corespondent de război, şi ziarist, şi zdravăn băutor, dar în ce nu a excelat omul Hemingway?) ne plimbă nu doar prin terenurile de vînătoare din Kenya – unde sînt vînaţi rinoceri, lei, antilope, gazele sau fel de fel de păsări –, dar şi, surprinzător, prin meandrele tainice ale artei scrisului. Cele trei pagini consacrate artei scrisului şi literaturii pot face cartea, dedicată unor aparent plictisitoare aventuri de vînătoare, intere