Preşedintele Asociaţiei CAR Universul Familiei Braşov a fost trimis în judecată pentru că a înşelat 410 persoane cu peste 2,6 milioane de euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicolae Nedelcu, preşedintele Asociaţiei CAR Universul Familiei Braşov, pentru înşelăciune în formă continuată (410 acte materiale), desfăşurare de activităţi interzise şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2006 - 2009, în calitatea sa de preşedinte a Asociaţiei CAR Universul Familiei Braşov, a indus şi menţinut în eroare un număr de 410 persoane (părţi vătămate în prezenta cauză), în contextul încheierii unor contracte de economisire-creditare, cât şi în contextul reînnoirii acestora.
Prin forma de redactare a statutului CAR Universul Familiei Braşov, inculpatul a creat aparenţa că asociaţia desfăşoară o activitate legală, susţinând că este abilitat legal să încheie contracte de economisire şi oferind dobânzi mult mai mari (mergând până la 80 la sută) faţă de cele practicate de băncile comerciale, pe care însă nu le putea onora din lipsa altor surse de venit.
Astfel, de la data înfiinţării în cursul anului 2002 şi până la data intrării în insolvenţă în anul 2009, Asociaţia CAR Universul Familiei Braşov a desfăşurat activitatea de atragere a depozitelor de la populaţie, cu încălcarea, atât a legii de funcţionare, cât şi a statutului propriu, dobânzile fiind stabilite în mod arbitrar în contractele de economisire/creditare.
Sumele de bani încasate la contractele de depozit de Asociaţia CAR Universul Familiei Braşov în perioada 2002 - 2008 au fost utilizate discreţionar de inculpatul Nedelcu Nicolae, în scop personal sau pentru alte firme şi asociaţii la care era direct interesat, în detrimentul părţilor vătămate.