Un specimen aparte din categoria "omului fără dileme" (obiectul muncii noastre, după cum dilematicii ştiu...) este întruchiparea contemporană a acelui prototip pe care înţelepciunea populară îl numeşte "Toma necredinciosu'". Bineînţeles, timpul şi cuceririle modernităţii l-au atins şi pe el, astfel încît în zilele noastre se prezintă ca o fiinţă complexă, întrucîtva depărtată de viziunea schematică a prototipului popular. Iar tranziţia, cu darul ei de a pune totul într-o lumină particulară, îi potenţează profilul şi îi conferă energii noi, nesmintite. Omul nostru este, înainte de toate, clădit pe o contradicţie care, dacă nu eşti atent (iar ca om cu dileme, cum Dumnezeu să fii tot timpul atent?...), îţi apare ca un mic paradox: deşi pozitivist şi empiric, el nu crede în date, cifre, informaţii, fapte, reportaje de la faţa locului. Crede doar în experienţa personală, în "ce-a văzut cu ochii lui". Îi zici că UE a apreciat progresele Bulgariei (scrie şi-n ziare), te taie scurt: "ce vorbeşti, domne, păi n-am fost eu în Bulgaria? Mi-era şi frică să merg pe stradă...". Vezi pe CNN că la alegerile din SUA au fost cozi la secţiile de votare şi-i comunici asta aşa, de dragul conversaţiei. Îţi zîmbeşte oblic: "fii serios, mi-a scris mie văr'miu din State că la ei nu votează nici dracu', doar negrii şi amărăştenii, restu' stă acasă, că oricum le merge bine". (Iar faptul că n-a văzut el cine votează în America n-are nici o importanţă; vărul lui, ca tot ce e al lui, face parte din el însuşi, e certificat şi garantat de certitudinile sale fără fisură.) Pentru el, ziarele şi televiziunile mint, n-au habar, n-au priceput nimic, aiurea, mie-mi spui... Pentru că omul nostru e, în ciuda aparenţelor, adept al dialogului (sau măcar al conversaţiei), crede în ce-i comunică, prin viu grai, alţii (vecini, cunoştinţe, amici), aşa că dacă-i trece pe la urechi vorba că o bancă are probl