Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum castigi 100.000 euro in 10 zile pe-o "rasdaca" nelichida

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 iulie 2009 ·

Investitorul de origine siriana Hassam Arbach, unul dintre fostii actionari ai societatii de imbuteliere a apelor minerale Herculane Water, a realizat intr-o saptamana un profit de 100.000 de euro prin tranzactii cu titlurile societatii de inchirieri imobiliare Saltim Hermes (SAHE) din Timisoara, potrivit raportarilor de la BVB.

La inceputul acestei luni, Arbach a cumparat la un pret mediu de circa 1,2 lei/actiune mai multe pachete de actiuni Saltim Hermes de pe Bursa, in cuantum de peste 818.000 de titluri, pentru care a platit aproximativ 973.000 de lei (circa 231.000 de euro). La o saptamana de la incheierea tranzactiilor, Arbach a vandut toate actiunile cumparate anterior, la un pret de 1,7 lei/actiune pentru suma de 1,39 mil. lei (aproximativ 332.000 de euro). Participatia detinuta de Arbach reprezenta putin peste 10% din totalul actiunilor, astfel valoarea companiei este estimata la 3,32 mil. euro.

Tranzactiile realizate luni pe titlurile Saltim Hermes, o companie in general extrem de putin lichida, au reprezentat peste 60% din rulajul pietei RASDAQ, care s-a situat la putin peste 520.000 de euro. Ieri, la jumatatea sedintei, titlurile societatii se tranzactionau la un pret de 1,25 lei/actiune, in scadere cu aproape 27% fata de nivelul de referinta. La acest pret, capitalizarea companiei se ridica la aproximativ 1,5 mil. euro.

Saltim Hermes, care are ca obiect de activitate inchirierea de spatii comerciale, a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 130.000 de euro si a avut pierderi de peste 35.000 de euro.

Printre actionarii societatii timisorene se mai numara si Iulius Holding, companie controlata de Iulian Dascalu - cel mai mare dezvoltator local de centre comerciale, cu o participatie de 23,8%.

Investitorul de origine siriana Hassam Arbach, unul dintre fostii actionari ai societatii de imbuteliere a apelor minerale Hercu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°