Protestele din Bucureşti şi alte oraşe din ţară din ultimele zile sunt explicate şi ca atitudine faţă de "sistem", faţă de elitele (partidele) politice. Explicaţia aceasta merită toată atenţia, mai ales că ea nu este venită din neant. În nu puţine ţări din lumea industrializată se protestează (sunt mişcări sociale tip indignaţi) în condiţiile crizei financiare şi economice actuale, existând efecte asupra vieţii politice. Dar cum şi de cine este folosită această explicaţie importă în citirea evenimentelor. O interpretare ar sugera că aceste proteste aduc la un numitor comun responsabilitatea partidelor politice faţă de de situaţia din ţară. În măsura în care se acceptă o dimensiune "sistemică" a nemulţumirii cetăţenilor această abordare porneşte de la un dat real. Pe de altă parte, aducerea la numitor comun riscă să anuleze un parametru fundamental al funcţionării democraţiei: responsabilitarea principală pentru administrarea treburilor publice într-o ţară o are puterea, cei care guvernează la un moment dat. De aceea, utilizarea explicaţiei "anti-sistem" are relevanţă numai până la un punct, întrucât nu se poate accepta deturnarea atenţiei publice de la responsabilitatea guvernării la un moment dat. Gestionarea treburilor publice în timpul unei crize adânci este o misiune foarte dificilă, dar dacă ea este asumată, decontul se face inclusiv şi, mai ales, prin rezultatul la urne. În acest context, dorinţa de comasare a alegerilor intrigă, că să folosesc un eufemism elegant; argumentul legat de economii care s-ar face la bugetul public denotă uşurinţă faţă de tratarea procesului democratic.

Criza nu s-a terminat în Europa; ea are rezilienţă (va dura) deoarece cauzele sale sunt profunde. În UE avem şi o criză structurală (de design şi dezechilibre interne) a zonei euro. Aceste circumstanţe obligă, în România, partidele şi instituţiile statului la responsab