Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul cARTfest ajuns la final

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 8 august 2005 ·

Manifestarile din cadrul festivalului cARTfest, care a avut loc pe Esplanada Oancea-Tatarasi, s-au finalizat in urma cu doua zile. Festivalul s-a desfasurat in perioada 4 - 6 august si a fost organizat de Asociatia Culturala Vector, in parteneriat cu Primaria municipiului Iasi, Ateneul Tatarasi, Fundatia Pro Women, beneficiind de sprijin financiar prin intermediul programului cultural elvetian - Pro Helvetia - SDC. Unul dintre evenimentele care au atras un numar mare de locuitori ai cartierului Tatarasi, majoritatea tineri, a fost concertul sustinut de formatia romaneasca Fara Zahar, ce a avut loc in urma cu trei zile pe scena amplasata pe esplanada. De asemenea, in urma cu doua zile a avut loc spectacolul pentru copii Soacra cu trei nurori, spectacol de papusi pe muzica traditionala romaneasca, in regia lui Ciprian Hutanu, scenografia fiind asigurata de Gavril Sireteanu. Piesa de teatru a fost creata dupa povestea lui Ion Creanga, varianta prezentata pe scena din Tatarasi fiind una moderna. Practic, prin punerea in scena a acestei piese actorii de la Compania de teatru Synchret au dat nastere unei parodii despre moravurile familiei din ziua de azi, despre ideile preconcepute pe care personajele le au despre viata, iubire, oameni. In ultima zi a festivalului a fost prezentat filmul documentar Intimitatea colectiva, realizat de Gentiana Baciu si Dragos Alexandrescu. Regizorii s-au bazat pe interviuri cu locuitorii cartierului Tatarasi cu privire la relatia intimitate - vecinatate din cartierul iesean. Manifestarea s-a incheiat cu spectacolul de dans sportiv sustinut de Compania de dans sportiv Nikons din Iasi, avandu-i ca protagonisti pe Georgiana Niculita si Adrian Ciutoiu.

Diana LITе

Manifestarile din cadrul festivalului cARTfest, care a avut loc pe Esplanada Oancea-Tatarasi, s-au finalizat in urma cu doua zile. Festivalul s-a desfasurat in perio

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 6 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 6 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 11 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 9 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°