FCM Tg.Mureş (6) - Corona Braşov (1)
1 0 0 1 0-1
Astăzi, de la ora 18:00, pe stadionul Transil din Tg.Mureş, are loc unul din principalele partide ale seriei a II-a vest a ligii secunde la fotbal. Este meciul dintre echipa locală FCM şi braşovenii de la Corona. Dacă pentru gazde rezultatul nu are importan?ă în economia clasamentului, pentru Corona meciul este capital, de rezultatul final poate depinde promovarea pe prima scenă. Este meciul care poate salva un întreg sezonul echipei de sub Tâmpa, echipă care a condus majoritatea timpului în seria vestică. După pasul greşit făcut în runda anterioară, când pe propriul teren a remizat cu CSM-ul vâlcean elevii lui Dan Bona au de reparat acea greşeală, în caz că nu i-a ajutat rezultatul Vâlcei de aseară, când au întâlnit Măciuca.
În turul campionatului, elevii lui Dan Bona au învins cu 1-0 prin golul înscris de Ion Coman în min. 61, cu o formulă de echipă apropiată de cea pe care o trimite astăzi în teren coachul braşovean.
FCM Tg.Mureş: Balauru-Peteleu, Gugu, Vârtic, L.Szilaghi-Hanca, Precup, Stere, Miclea-Cristea, Istrate. Antrenor: Cristian Coroian.
Corona: Marc - Martac, Forika, Damian, Burlacu - Chirciu, Vlad Munteanu, Stângă, Horaţiu Popa-Coman, Manea (Ene). Antrenor: Daniel Bona.
Bona crede în şansele echipei de a promova
Antrenorul, dar şi Răzvan Dâlbea şi Cristi Marcăş s-au declarat decişi de a nu a mai da cu piciorul la şansa de a promova pe prima scenă.Daniel Bona a făcut o scurtă prezentare a neşansei cu Vâlcea după care s-a referit la ultimul meci al sezonului de la Tg.Mureş de astăzi. „Sâmbăta trecută am rămas cu regretul că nu am utut câştiga meciul cu FC Argeş. Nu l-am câştigat din două motive. Am făcut greşeli mari şi multe pe linia de fund şi apoi a fost şi arbitrajul execrabil al brăileanului Ivan. Nu ştiu cât va mai tolera federaţia asemenea arbitraje. A