Atunci când intră în mănăstirea athonită Cutlumuş, pelerinul român nu poate să nu plece capul, cu sfială, dinaintea amintirii voievozilor noştri care s-au numărat printre ctitorii ei. Nu degeaba, în vechile hrisoave i s-a mai spus şi "lavra românească de la Athos". A şasea, în ordinea ierarhică athonită, Mănăstirea Cutlumuş a fost fondată, se crede, în veacul al IX-lea, de către împăratul Bizanţului, Alexie Comnenul, şi de către călugărul Calist Cotlumuşeanul, care, după legendă, cică ar fi fost născut din mamă creştină şi tată arab.
În forma ei actuală, mănăstirea a început a se construi în secolul al XIV-lea, iar printre cei care au înzestrat-o nemăsurat s-a aflat şi Vlaicu Vodă (Vladislav I), domnitor al Ţării Româneşti. În semn de mulţumire, dinspre Athos avea să vină în Muntenia călugărul grec Nicodim, Sfântul Nicodim de mai târziu, cel căruia i se datorează aşezarea în "albia" ei a vieţii monastice la nord de Dunăre. După Vlaicu Vodă, şi alţi domnitori români au dăruit mănăstirii odoare, pământuri şi bani, hrisoavele numărându-i printre ctitori pe domnitorii Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân şi Vintilă Vodă.
PĂRINTELE IOANICHIE
Tot încercând să aflăm semne despre ctitorii români de la Cutlumuş, l-am întâlnit pe părintele Ioanichie, călugăr român, vieţuitor în mănăstire de 7 ani (s-a călugărit la Sihăstria, în 1976, şi a venit la Athos la sfârşitul anilor '70, în primul grup de călugări români de la Prodromu).
Aflând că, pentru o vreme, cuvioşia sa a avut ascultare la bucătăria lavrei, am început un dialog cu dânsul despre bucatele mănăstireşti. "Doi ani am făcut mâncare la Cutlumuş", începe el a ne istorisi. "Le-am făcut sarmale şi le-am demonstrat ce bună e reţeta noastră de acasă...". "Le-a plăcut?", îl întreb. "Cum nu? Nu numai că le-a plăcut, dar au mai şi cerut supliment. Au luat din oală, direct. «Poli k
