Rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta au readus pe tapetul actualității politice situația învățămîntului din România. Faptul că șase din zece candidați nu au promovat examenul – de maturitate, cum se spunea cîndva – ar putea fi considerat o situație gravă. Nu ne numărăm printre cei care clamează acum situația dezastruoasă a învățămîntului românesc. Situația este cea care este și în restul societății, și problemele vor trebui obligatoriu corelate. Nu au cum să meargă foarte bine învățămîntul și educația cu o subfinanțare de 2,7% din PIB. Dar avansăm discret ideea – fără a avea și expertiză în domeniu – că nu este vorba doar despre bani. Ci despre o extrem de proastă organizare și o excesivă politizare a sistemului de învățămînt. Anul trecut au fost schimbați mulți dintre directorii de școli, strict pe criterii politice. Exemple sînt puzderie în toată țara. Să ținem cont de realitate cînd discutăm despre situația învățămîntului românesc: demotivarea cadrelor didactice, dar și a elevilor. Numeroase școli au fost închise, după ce au fost reduse salariile celor din învățămînt. Apoi există un mare clivaj între învățămîntul școlar urban și cel rural. Ieșirea din sistem a unei întregi generații de dascăli nu a fost suplinită de o generație nouă pregătită la standarde actuale, ci cîrpită prin fel de fel de subterfugii. Principiul „las’-că-merge-și-așa-ne-descurcăm“ a mers. Dar e dezastruos. Rezultatele se văd. Demotivarea corpului profesional – o spune profesorul Andrei Marga – s-a suprapus cu harababura indusă de așa-zisa reformă, unde și-au băgat mai mult coada politicienii, decît să-și vîre capul în apă rece experții și oamenii cu experiență în învățămînt. Cînd ministrul Educației și Învățămîntului se dovedește o persoană fără experiență și fără prestigiu profesional nu mai rămîn prea multe de spus. Osîrdia retorică – după o zi de tăcere, probabil lip