Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deviere de un milion de euro

Publicat in Adevarul, marți 28 octombrie 2008 ·

O arie protejată din Ungaria deviază traseul drumul expres Baia Mare - Satu Mare - Vaja. Cu câteva săptămâni înainte de licitarea drumului expres ce va lega Maramureşul şi Sătmarul la reţeaua europeană de autostrăzi, proiectul trebuie modificat. Traseul stabilit pentru construcţia drumului expres ce va lega marile oraşe din nordul Transilvaniei - Baia Mare şi Satu Mare - de reţeaua europeană de autostrăzi, va suferi modificări, la solicitarea părţii maghiare.

Cererea maghiarilor vine după ce aceştia au constatat că traseul iniţial trecea printr-o arie protejată, inclusă în programul european „Natura 2000”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Emil Marinescu.

„Ungaria, ca şi România, se supune legislaţiei europene, care interzice orice tip de construcţie în zonele protejate. Atunci când s-a întocmit traseul nu erau delimitate aceste zone.

Acestea au devenit arii protejate prin proiectul Natura 2000 abia după ce traseul drumului expres a fost stabilit”, a explicat Marinescu. Astfel, joncţiunea cu partea maghiară a drumului care trebuia să aibă loc la nord de râul Someş se va face la sud de râu, la o distanţă de circa 1,8 kilometri faţă de punctul iniţial, a mai spus Marinescu.

Pierderi pentru români

Această deviere va aduce pierderi părţii române, deoarece studiul de fezabilitate a fost deja întocmit, iar în luna noiembrie este programată licitaţia pentru efectuarea lucrărilor. „Pierderile nu vor fi, totuşi, foarte mari, deoarece vorbim de un proiect de 780 de milioane de euro, iar valoarea pierderilor nu cred că va fi mai mare de un milion de euro. Probabil partea maghiară va înregistra pagube mai mari din această cauză”, a precizat el.

Lucrările ar putea începe la iarnă

Proiectul prevede ca drumul expres să urmeze ruta Baia Mare - Ardusat –Sein

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

De Ziua regalității, sportul este rege

HotNews acum 31 minute
10 mai este o zi cu semnificații deosebite pentru țara noastră, asta pentru că marchează trei momente de anvergură din istoria României: începutul domniei lui Carol Hohenzollern Sigmaringen (1866), obținerea Independenței în fața Imperiului Otoman (

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°